Lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016 l-a transformat pe Recep Erdogan în stăpânul incontestabil al Turciei. Nimeni nu mai are astăzi curajul să-i conteste autoritatea.

Planurile ambițiosului sultan al vremurilor noastre bat, însă, până hăt departe de granițele actuale ale țării. Regimul de la Ankara nu vrea deocamdată să impună Islamul în întreaga lume, dar întărește constant puterea Turciei atât în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, cât și în Balcani.

Fundamentalismul musulman al președintelui turc nu este la fel de sângeros ca al jihadiștilor, dar încercarea sa de a transforma Turcia într-o putere conducătoare a lumii musulmane este probabil la fel de îngrijorătoare pentru stabilitatea Europei.

 

De ani buni, dinaintea loviturii de stat a militarilor rebeli, regimul de la Ankara se străduiește să-și facă simțită prezența în toate țările care au fost odinioară sub dominație otomană sau chiar mai departe, în întreaga lume musulmană. Trupele turcești nu au trecut doar granițele Siriei și ale Irakului pentru a-i vâna pe kurzi, marele pericol pentru integritatea țării.

Dispunând de o forță militară teribilă, Ankara și-a trimis soldații până în Qatar și Somalia, iar navele militare turcești patrulează Golful Aden. Turcia pretinde că aceste mișcări nu caută decât să apere pacea. Sunt însă voci din lumea musulmană care se tem că e vorba de ambiții imperiale.

„Lumea arabă nu va fi condusă nici de Teheran, nici de Ankara”, a scris pe tweeter, la sfârșitul anului trecut, Anwar Gargash, ministrul de stat pentru Afaceri Externe al Emiratelor Arabe Unite. Tot el avertizase ceva mai înainte cu privire „la ambițiile regionale care ne înconjoară”.

Unii spun că Turcia nu încearcă decât să găsească noi piețe de desfacere, dar nu se teme să ia inițiative politice, având în vedere noile oportunități. Și chiar asta se întâmplă. Când Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul și Egiptul au impus în iunie 2017 o blocadă împotriva Qatarului, partenerul lor din Consiliul de Cooperare al Golfului Persic, Anakara a sărit în ajutorul victimei.

Acum, trei mii de soldați turci staționează la sud de capitala acestei mici țări, împreună cu forțe navale și aeriene. În Somalia, alți 200 de soldați turci staționează într-o bază care a costat 50 de milioane de dolari. Scopul lor este să antreneze 10 000 de militari somalezi pentru lupta împotriva grupării jihadiste Al- Shabaab.

Ambasadorul Djibouti în Turcia a încurajat construirea unei baze militare a Ankarei pe teritoriul acestei țări, în scopul de a combate pirateria. În Sudan, Turcia a obținut acordul de a reconstrui cu finanțare din Qatar o veche bază navală otomană.

Nici declarațiile oficiale nu se dezic de ambițiile otomane. La începutul anului, Erdogan declara că Republica Turcă este „continuatoarea Otomanilor” și că, deși granițele și formele de guvernare s-au schimbat, „esența este aceeași, sufletul este același, chiar și multe instituții sunt aceleași”.

Turcia pare preocupată de toate fostele posesiuni otomane, chiar și de cele din Balcani, și nu are de gând să dea înapoi în fața animozităților pe care le stârnește. „Occidentul nu suportă prea bine poziția Turciei în Balcani, pașii pe care îi facem, inițiativele, eforturile noastre în regiune”, a declarat Erdogan după întâlnirea cu omologul său sârb Aleksandar Vucici.

Construind moschei, încurajând oamenii de afaceri să intre pe piețele fostelor țări vasale, Ankara merge tot mai departe an după an. Și chiar dacă, uneori, cauza Islamului nu este adusă în discuție, Turcia e gata să-și asume din nou conducerea musulmanilor din întreaga lume, exact ca pe vremea sultanilor.

O spune deschis Orhan Atalay, un lider al partidului lui Erdogan: „Dacă Arabia Saudită va întinde o mână Turciei și pe cealaltă Iranului, lumea musulmană va fi unită sub conducerea Turciei”.