Erdogan îi trimite pe jihadiști în Europa: vă spălați cu ei pe cap

Erdogan îi trimite pe jihadiști în Europa: vă spălați cu ei pe cap

Ankara a început să-i trimită în țările de origine pe occidentalii care au luptat în rândurile grupării teroriste Stat Islamic.

Turcia a anunțat ieri că va expulza toți militanții străini ai grupării teroriste ISIS pe care-i deține, precizând că deja a expulzat un jihadist american și că alți 24, între care 11 francezi și 10 germani, vor avea aceeași soartă.

„Un terorist străin american a fost deportat de Turcia după ce toate demersurile au fost finalizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului turc de Interne, Ismail Catakli, fără a preciza către care destinație.

Potrivit lui Catakli, ieri urmau să fie trimiși doi alți jihadiști în țările lor de origine, un german și un danez. Alți „șapte teroriști străini de origine germană vor fi deportați joi”, a adăugat el, citat de agenția Anadolu, notează AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News

Demersuri sunt în curs deja pentru expulzarea din Turcia a altor 15 jihadiști: 11 francezi, doi germani și doi irlandezi, potrivit aceleiași surse.

Dar soarta militanților ISIS capturați în Siria se anunță o bătălie juridică de durată.

Faceți ce vreți cu ei, sunt ai voștri

Debutul expulzării jihadiștilor străini a fost anunțat la sfârșitul săptămânii trecute de către ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu.

„Nu este enevoie să alergați peste tot: vă vom trimite noi membrii ISIS. Sunt ai voștri, faceți cu ei ce vreți”, a declarat Soylu într-un discurs rostit la Ankara.

Ministrul turc nu a precizat care sunt țările vizate de această măsură dar s-a adresat în special „Europei” în discursul său.

Multă vreme suspectată că-i lasă pe jihadiști să-i trecă prin frontiere pentru a ajunge în Siria, după debutul războiului care devastează această țară din 2011, Turcia, țară lovită de mai multe atentate ale ISIS, s-a alăturat în 2015 Coaliției antijihadiste condusă de SUA.

Dar Ankara a fost acuzată în ultimele săptămâni că slăbește lupta împotriva ISIS după ce a lansat, în 9 octombrie, o ofensivă contra milițiilor kurde ale Unităților de Protecție a Poporului (YPG) din Siria, vârful de lance al luptei împotriva grupării teroriste jihadiste, aliați ai SUA, dar pe care Turcia îi consideră „teroriști”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a indicat că Turcia a capturat 287 de persoane care au scăpat din închisorile pentru membri ISIS din Siria, după declanșarea ofensivei din 9 octombrie.

Nu suntem hotel pentru ISIS

Anterior, Suleyman Soylu a criticat guvernele europene afirmând că Turcia „nu este hotel pentru nici un membru al Statului Islamic”.

Într-un alt avertisment, rostit săptămâna trecută, el a declarat , citat de Al Monitor: „îi vom expulza pe cei aflați în paza noastră dar unele țări au pus la punct o nouă metodă: i-au lăsat fără cetățenie. Ei spun că teroriștii trebuie judecați în țările unde se află. Asta trebuie să fie o nouă formă de drept internațional, presupun. Ei bine, este inacceptabil. Îi vom expulza (pe membrii ISIS) în țările lor, indiferent dacă li se revocă cetățenia sau nu”.

Greu cu teroriștii apatrizi

Nu este clar însă dacă Erdogan ar putea să-i expulzeze pe deținuții teroriști apatrizi, în condițiile în care, potrivit Convenției ONU din 1961, „lăsarea” unui apatrid este ilegală.

Dar mai multe țări, inclusiv Marea Britanie și Franța, nu au ratificat-o, rezultând de aici prelungite bătălii juridice.

Bătălii juridice care se profileasă acum între Ankara și guvernele europene în ce-i privesc pe jihadiștii europeni deținuți de Turcia.

Aceștia sunt în mare parte originari din Belgia, Marea Britanie, Germania, Franța și Olanda, a declarat un responsabil de securitate turc, adăugând că unii jihadiști au venit și din țări din Balcani.

Aproximativ o treime din cetățenii europeni care s-au alăturat ISIS în Siria au fost uciși, în timp ce altă treime s-a reîntors în țările de origine.

Restul au rămas prizonieri în mâinile turcilor, chiar voluntar pentru că puțini europeni își mai văd un viitor în Siria sau în Irak

12.000 de prizonieri în Siria

Înaintea operațiunii turce în Siria (Peace Spring) responsabilii kurzi sirieni au vorbit de 12.000 de suspecți jihadiști ISIS aflați în închisorile lor, din care 800 provin din Europa.

Excluzând minorii, numărul combatanților ISIS europeni aflați sub controlul YPG este estimat la 1200, din care mai mult de jumătate au fost lăsați fără cetățenie de către țările de origine.

Acest grup de apatrizi va deveni în curând încă o problemă în tensiunile deja mari dintre Ankara și capitalele europene.

De notat că și Donald Trump le-a cerut europenilor să-și repatrieze jihadiștii însă, la nivel UE, nu s-a luat nici o decizie.

În timp ca Londra vrea ca ei să fie judecați în Siria, Paris este gata să-i primească și să-i trimită imediat după gratii, în timp ce Berlin ezită cu privire la pașii de urmat în aceste cazuri.