MAGIA s-a destrămat: Lui Erdogan îi fuge COVORUL ZBURĂTOR de sub picioare
Editura Evenimentul si Capital

MAGIA s-a destrămat: Lui Erdogan îi fuge COVORUL ZBURĂTOR de sub picioare

Autor: | | 8 Comentarii | 26491 Vizualizari


Criza economică, marele dușman al „Sultanului”

Economia turcă este în criză - lira s-a depreciat cu aproape 20% de la începutul anului - și există o opoziție tot mai puternică față de cultul deșănțat al personalității pe care cel căruia îi place să fie numit „Sultanul” îl promovează. Tocmai acest sentiment de vulnerabilitate l-a determinat pe Erdogan să convoace alegeri anticipate, cu 18 luni mai devreme de termenul normal.

Declinul bazei sale de sprijin este cât se poate de real – mai ales în rândurile electoratului urban, tânăr, aparținând clasei de mijloc - și a fost constrâns recent să formeze o alianță cu mici partide ultranaționaliste, pentru a obține majoritatea necesară unui nou mandat de președinte.

Regimul are un monopol cvasi-total asupra rețelelor de televiziune și supraveghează opozanții pe rețelele de socializare. Însă, atmosfera în Turcia seamănă mult cu cea din iunie 2015, când Partidul Dreptății și Dezvoltării a pierdut majoritatea parlamentară în alegerile generale.

Muharrem Ince, un politician secularist și principalul concurent al lui Erdogan, atrage în mod neașteptat mulțimi imense la mitingurile sale din întreaga țară. Pentru prima oară sub domnia lui Erdogan, partidele de opoziție de centru-stânga, de dreapta și kurzii s-au unit sub un semn electoral unic și au șanse reale de a obține majoritatea parlamentară. O asemenea victorie ar stingheri considerabil planurile lui Erdogan de a-și spori puterile prezidențiale.

Deși rămâne favorit, vraja lui Erdogan s-a risipit, scrie Washington Post. Rezultatul alegerilor din 24 iunie depinde nu de ceea ce face Erdogan, ci de cât de convingătoare este opoziția pe fondul agravării situației economice. Alegătorii turci consideră economia principala problemă a țării, iar reacția lui Erdogan a fost întotdeauna de a da „pomeni”electorale pentru păturile sărace. Acum, încercarea sa de a-și mări puterile pe seama instituțiilor de stat dăunează grav economiei: investițiile străine nu mai vin, iar capitalul turcesc fuge din țară.

Dacă opoziția îi va putea convinge pe turci că mâna de fier a lui Erdogan reprezintă o sursă de instabilitate, traiectoria politică a Turciei s-ar putea schimba

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate