Deciziile luate de Franța și Germania de a suspenda livrările de arme către Turcia, ca urmare a ofensiviei lui Erdogan în Nordul Siriei, sunt printre puținele măsuri pe care Uniunea Europeană le poate lua împotriva sultanului.
Evident, vor exista avertismente, dar măsuri concrete sunt greu de luat, deși miniștrii de Externe din Uniunea Europeană anunță că își vor coordona pozițiile în reuniunea care va avea loc în Luxemburg. De altfel, poate că evitarea unui conflict deschis între UE și Turcia ar fi cel mai bun lucru de făcut. Nu de alta, dar Erdogan poate folosi cea mai mare amenințare a secolului- „armele de imigrație în masă”.
Jocul de cuvinte nu-mi aparține. Despre această armă a mileniului III a vorbit prima oară politologul american Kelly M. Greenhill de la Tufts University în cartea sa „Armele de imigrație în masă: deplasarea forțată, constrângerea și politica externă”, publicată în 2010. Conform doamnei Greenhill, dirijarea imigrației astfel încât să forțeze statul țintă să cedeze în anumite litigii bilaterale a fost folosită de nu mai puțin de 50 de ori în ultima jumătate de secol. Și a avut un procentaj de reușită (57 la sută) mai mare decât descurajarea prin sancțiuni (rată de succes- 33 la sută) și inițiativele diplomatice (o rată de succes de numai 19 la sută).
Câteva exemple sunt edificatoare. În 1979, președintele american Jimmy Carter s-a întâlnit cu premierul chinez Deng Xiaoping. Carter ar fi vrut să folosească deschiderea Chinei către Occident pentru a ameliora respectarea drepturilor omului în cea mai populată țară din lume.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ca urmare, i-a spus interlocutorului său chinez că SUA condiționează comerțul liber cu China de respectul pentru drepturile omului. Fără să se piardă cu firea, Deng a întrebat dacă printre aceste drepturi se află și dreptul de a emigra liber. Carter a confirmat cu entuziasm. Încântat că și-a prins adversarul în plasă, Deng a dat o replică formidabilă: „Bine, atunci să-mi spuneți exact câți chinezi ați dori să luați, domnule președinte? Un milion? Zece milioane? Treizeci de milioane? Nu e nicio problemă".
Ca urmare, problema drepturilor omului în China a ieșit rapid din pachetul de negociere”.
Dincolo de caracterul anecdotic al acestei întâmplări, arma imigrației în masă a avut succes și în alte dosare complicate. Cel puțin în parte, decizia SUA de a nu escalada războiul din Vietnam la mijlocul anilor 1960, poziția Chinei cu privire la programul nuclear al Coreei de Nord și rezoluția UE de a ridica ceea ce mai rămăsese din embargoul asupra livrărilor de arme către Libiea la mijlocul anilor 2000 au fost determinate de amenințarea cu imigrația în masă.
Chiar și fostul președinte Slobodan Milošević a încercat să o folosească. În 1999, când NATO a declanșat războiul din Kosovo, liderul sârb și-a pus trupele în mișcare pentru a alunga o parte din cei 800.000 de albanezi din Kosovo. Scopul sârbilor era doar în parte cel al unei curățări etnice a zonei. Știind foarte bine că nu poate învinge NATO, Milošević voia să inunde Europa cu refugiați. Din punct de vedere militar, mișcarea sa s-a dovedit inutilă, dar efectele ei se văd și acum ptin Europa.
Cum acționează această armă? Foarte simplu, statul agresor forțează imigrația (sau se folosește de un flux care există deja) pentru a modifica în funcție de interesele lui acțiunile și poziții statului țintă. Altfel spus, statul țintă este inundat cu imigranți, ceea ce are un efect destabilizator prin costurile și riscurile la care este supusă populația. Evident, agresiunile de acest fel speculează angajamentele luate de țările din întreaga lume față de cei care fug de război, violență și persecuții.
Cartea doamnei Greenhill a fost publicată înaintea crizei imigranților care a lovit Europa în 2015. Pune, însă, o problemă interesantă, asupra căreia cercetătorii ar trebui să se pronunțe.. Nu cumva și entități non-statale, precum fundațiile lui George Soros, folosesc arma-imigrației în masă pentru a-și impune propria agendă politică?
Recomandările noastre
