Evenimentul Zilei > Actualitate > „Epoca de aur” a lui Ceaușescu se întoarce. Apă caldă și caldură cu porția. Politica din România, făcută praf în El Pais
„Epoca de aur” a lui Ceaușescu se întoarce. Apă caldă și caldură cu porția. Politica din România, făcută praf în El Pais

„Epoca de aur” a lui Ceaușescu se întoarce. Apă caldă și caldură cu porția. Politica din România, făcută praf în El Pais

Ziariștii de la publicația spaniolă „El Pais” au făcut o analiză a evenimentelor politice petrecute în ultima vreme în România și au lansat o profeție pesimistă.

Presa internațională este cu ochii pe România, țară aflată la pământ, din cauza pandemiei de coronavirus, dar și a instabilității politice. În plus, există mari probleme cu termoficarea, astfel că românii care nu au centrale termice tremură în apartamente sau trebuie să apeleze la alternativele ce înseamnă calorifere electrice sau reșouri.

Ce scriu ziariștii de la „El Pais” despre crizele din România

„Criza politică lasă România expusă frigului”, au scris ziariștii de la El Pais. „O nouă iarnă se așterne peste România iar guvernul (interimar, n.r.) nu deține competențele necesare pentru a adopta măsurile de ajutor de care ar fi nevoie pentru ca românii – mulți – ce nu-și permit să suporte prețurile crescute la gaze și la electricitate, să nu rămână fără căldură într-o țară în care temperatura scade, în unele regiuni, până la minus 20 grade.

O moțiune de cenzură de la începutul acestei luni l-a înlăturat de la putere pe premierul Florin Cîțu, de la Partidul Național Liberal. Fostul său partener de coaliție, Dacian Cioloș, liderul formațiunii centriste Uniunea Salvați România (USR), are sarcina aproape imposibilă de a forma un nou executiv, cu doar 17% din mandatele parlamentare.

Această paralizie politică, ce agravează criza energetică, a readus, în mințile românilor amintirile nefaste ale iernilor trăite sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, când copiii mureau de frig în orfelinate”, au scris jurnaliștii de la publicația iberică.

„Nu se întrevede nicio ieșire din acest blocaj”

„Momentan, nu se întrevede nicio ieșire din acest blocaj politic care contribuie la perpetuarea gravei crize energetice și sanitare din țară, cu România înregistrând în prezent cea mai serioasă creștere a numărului de cazuri COVID de la începutul pandemiei.

Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, a depus, luni, la Parlament, lista noii echipe de miniștri și programul de guvernare.

El are însă puține șanse să fie învestit, dat fiind că nu beneficiază de sprijinul vechiului său aliat, PNL, deși s-ar putea bucura de sprijinul social-democraților, ceea ce i-ar putea permite să conducă țara cu un guvern minoritar.

Între timp, autoritățile locale și asociațiile de proprietari, sătule de lipsa de acțiune a Guvernului, i-au cerul executivului PNL, aflat încă în funcție, să ia măsuri urgente, în fața temperaturilor aflate în scădere.

Formațiunea conservatoare este însă mai preocupată acum să-i vadă pe Cioloș și pe partidul său eșuând în încercarea e a forma o coaliție, decât de pregătirile pentru venirea frigului. Astfel, PNL speră să recupereze controlul deplin asupra guvernului și să restaureze stabilitatea politică, o condiție necesară pentru a înfrunta provocările sanitare și economice, care sunt agravate de criza energetică”, se mai precizează în materialul respectiv.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: