Ca să înțelegeți mai bine situația, vă pot spune că veri șoara mea descoperise Mănăstirea Oașa cu destulă vreme înainte de momentul pe care vi-l povestesc. Mă suna adesea după câte o experiență de câteva zile acolo și îmi povestea despre locurile de acolo, despre slujbe, despre călugării de acolo, despre muzica psaltică, despre tinerii ce vizitează mănăstirea și multe altele. Mă ținea și câte o oră la telefon și tot nu îi ajungea timpul să îmi povestească tot ceea ce ar fi vrut. Îmi plăcea să o ascult, dar necunoscând locurile și oamenii despre care îmi vorbea, nu pot spune că eram prea prinsă de firul povestirii. Cred că eram mai mult încântată de entuziasmul ei. Din respect, cred, pentru acest entuziasm și din dragoste pentru verișoara mea, i-am promis acesteia că voi merge cu ea la Oașa întrun weekend.

Strategii de adolescentă

Și iată că momentul sosise și mă luase prin surprindere. Nu mai fusesem niciodată la o mănăstire, ca să stau acolo de pe o zi pe alta. Și, așa cum am menționat mai sus, aș fi făcut, de dragul Teodorei, acest compromis de două zile, dar în niciun caz nu mă gândisem să mă arunc, cu capul înainte, într-o tabără de nouă zile. Încercând să par interesată de propunere, am întrebat-o pe Teodora când avea să înceapă tabăra și am aflat, cu stupoare, că avea să înceapă peste trei zile.

Evident, ca orice tânăr din zilele noastre, am început să dau înapoi… Că vezi, Doamne, nu am în bagaje haine pentru o asemenea expediție (lucru care era cât se poate de adevărat), că urmează să am Bacalaureatul în anul următor și că mi-am plănuit să încep să învăț din timp (aici mințeam de rupeam; ca majoritatea tinerilor am început să mă pregătesc pentru Bacalaureat doar când acesta mi-a bătut la ușă), că nu știu dacă vor fi de acord părinții, că eu plecasem în vacanță la bunica și multe alte motive puerile. Văzând cum veselia din ochii verișoarei mele se stinge, i-am promis, totuși, că o să îi întreb pe părinți ce părere au despre plecarea mea în tabără.

Cum să las eu departe serialul pentru nouă zile?

Nu mă înțelegeți greșit, eram o persoană destul de religioasă, care mergea la biserică în fiecare duminică, de când era în scutece. Doar că, la fel ca orice alt tânăr de 18 ani, aveam alte preocupări, alte căutări. Tocmai începusem un serial foarte tare, de care devenisem dependentă. Cum să las eu departe serialul pentru nouă zile??? Mai ales că activitățile de acolo urmau să fie diametral opuse cu activitățile mele zilnice. Eram pe punctul de a lua decizia de a nu merge în tabără și de a amâna această ieșire la mănăstire pentru un week-end din viitor, când am zis, totuși, să vorbesc și cu ai mei, deoarece așa îi promisesem Teodorei. Întotdeauna, când nu știam ce să fac, ceream un sfat de la părinți și nu îmi amintesc să fi regretat vreodată lucrul acesta. Cu siguranță aveau să mă ajute și acum.

Între Messi și tabără

Spre surprinderea mea, mama a părut receptivă la această idee, ba chiar mi-a oferit soluții de rezolvare a problemei cu bagajul: avea să îmi trimită hainele necesare prin fratele meu mai mic, care urma să vină și el la Sibiu, în ziua următoare. Discuția cu mama m-a pus pe gânduri și am încercat să fiu sinceră cu mine în ceea ce privește plecarea în această tabără.

 În luna august, în vara acelui an, urma să merg la București la meciul amical de fotbal România-Argentina. Eram fană înrăită a echipei FC Barcelona și nu aș fi vrut, sub nicio formă, să ratez șansa de a îl vedea pe Messi, vedeta Barcelonei și cel mai bun jucător al tuturor timpurilor. Așadar, am dat o groază de bani pe bilet și mai urma să dau și pe drum, și pe cazare. Eram dispusă să fac drumul până la București pentru Messi, care nu făcuse niciodată nimic pentru mine, dar nu eram dispusă să îi acord lui Dumnezeu nouă zile din viața mea. Am început să mă simt prost vis-a-vis de asta și, analizând mai bine toate lucrurile, miam luat inima în dinți și am luat decizia: o să merg în tabăra asta și gata! Ce putea fi așa rău?

Cireașa de pe tort

Și iată-mă pe tren, înspre tabăra de la Oașa, cu un bagaj plin cu fustele și baticurile mamei (eu nu aveam așa ceva în garderobă), înconjurată de tineri pe care nu îi cunoșteam, niște tineri care aveau deja glume interne, pe care eu nu le înțelegeam. Mă simțeam în plus, în ciuda eforturilor lor de a mă face să mă integrez. Eram obosită și irascibilă și singurul lucru pe care îl voiam era să ajung odată la mănăstire și să dorm.

De unde starea asta de oboseală? Înainte de plecarea la Oașa, în încercarea de a nu rămâne în urmă cu serialul pe perioada absenței mele, am stat mai multe nopți la rând până târziu, urmărind cât mai multe episoade cu putință. Mai mult, cireașa de pe tort a fost momentul din ziua de dinaintea plecării în tabără, când m-am trezit la 4 dimineața, ca să văd, în direct, meciul Argentinei din Copa America (se înțelege diferența de fus orar, având în vedere faptul că Argentina se află în emisfera sudică).

Liniștea din munți

Odată ajunsă la Mănăstirea Oașa, am fost trimiși la cazare. Am rămas cu gura căscată când am văzut că sunt nevoită să dorm pe o saltea, într-o cameră cu opt fete. Lucrul acesta a pus capac și primul instinct a fost să sun acasă, să mă plâng. Dar ghiciți ce? La Oașa nu există strop de semnal! Așadar eram prinsă în capcană și nu mai puteam da înapoi. Urma să îmi petrec nouă zile din viață izolată în munți, înconjurată de necunoscuți, dormind pe o saltea, departe de serialul meu și de prietenii mei și neavând nici măcar semnal ca să mă pot plânge cuiva de „drama” prin care treceam.

Sosiserăm cu o zi înainte de începerea oficială a taberei și mi-am petrecut toată ziua pregătindu-mă, sufletește, pentru ceea ce urma. Am reușit să mă împac cumva cu ideea că nu pot face nimic și m-am văzut nevoită să particip și eu la activitățile celorlalți. Așadar, iată-mă punând prima oară mâna pe o greblă, aranjândumi baticul care îmi aluneca de pe cap la fiecare două minute, călcându-mi pe fusta lungă, până la glezne, la fiecare îngenunchere sau ridicare din genunchi din cadrul unei slujbe. Mi se părea că toți călugării sunt încruntați și mă întrebam, cu tristețe, unde este lumea aceea despre care verișoara mea îmi povestea cu atâta entuziasm, deoarece eu vedeam cu totul altceva în jurul meu.

Eu eram morocănoasa

Abia după un somn odihnitor și extraordinar de reconfortant, pe mult contestata saltea, lucrurile au început să se schimbe radical. Și am învățat un lucru foarte important: vezi ceea ce se află în jurul tău prin prisma stării tale sufletești. Îi vedeam pe toți morocănoși, pentru că eu, de fapt, eram cea morocănoasă! Dar cât de departe eram de adevăr…

Începând cu prima zi de tabără, ochii au început să mi se deschidă. Am privit, pentru prima dată de când eram acolo, lumea din jurul meu. Parcă întreg peisajul era desprins de realitate! Aerul proaspăt și tare, lacul cu frumoasele reflexii ale soarelui ce se jucau în apele-i liniștite, brazii și Munții Șureanu ce formau o fortăreață în jurul mănăstirii, protejând liniștea!

Cum reușisem, oare, să văd un singur loc în două moduri atât de diferite, în doar două zile? Nu știam, însă, că acesta era doar începutul surprizelor. Aveam să fac cunoștință, pe parcursul taberei, cu lucruri cu care până atunci nu mă mai întâlnisem, lucruri ce aveau să își lase amprenta adânc în sufletul meu…

Partea a II-a, în ediția din 3 mai

 

Te-ar putea interesa și: