– Evenimentul zilei: Care au fost provocările Preasfinției Voastre în această perioadă de când sunteți episcop al Hușilor?

 – Preasfințitul Ignatie: Sunt două provocări frumoase. În primul rând, adaptarea. Am fost ceva vreme în Occident, unde i-am slujit pe românii de acolo și, recunosc, mi-a fost foarte dragă slujirea acolo. Venind în țară, nu mi-a fost chiar la îndemână să mă adaptez, indiferent unde ar fi fost. Mental nu eram setat pentru a mă întoarce în țară. Am răspuns chemării Bisericii noastre pentru a veni și a sluji, aici, în România. A doua provocare este slujirea semenului aflat în situații precare din punct de vedere material sau financiar. Județul Vaslui nu este cel mai sărac, dar nici cel mai bogat. Cel puţin aceasta este percepția mea. Este nevoie, din partea Bisericii, de proiecte social-filantropice acreditate şi de foarte bună calitate. Doar în felul acesta iubirea de la Liturghie coboară în inima omului.

– Timp de aproape șase ani ați fost episcop vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Cât de diferită era misiunea Preasfinției Voastre în Diaspora față de misiunea de la Huși?

 – Este completamente diferită. Sunt contexte, realități şi provocări diferite. În Occident, un preot trebuie să își adune credincioșii. Își caută un locaș de cult, care poate fi ceva improvizat. Sau o biserică, care nu mai este folosită de către cei din țara respectivă. Iar tu, practic, începi misiunea de la zero – nu ai nici credincioșii și nici lăcașul de cult. Toate acestea te și împlinesc ca om, căci simți undeva că te angajezi într-un apostolat în deplină fidelitate cu Evaghelia, cu ceea ce au făcut înşişi Apostolii: au luat traista, bățul și au plecat să Îl slujească pe Hristos. În România, toate aceste lucruri sunt deja realizate. Nu-ţi rămâne decât să faci misiune cu maximă responsabilitate, să îi îndrumi, să lucrezi la biserica din sufletele lor și să îi apropii de Hristos. Sentimentul meu este că în Occident apartenența la parohie, la comunitate, este mult mai vie decât în România. Aici, oamenii, câteodată, nu mai au același sentiment că aparțin de o comunitate şi de un preot.

– Puteți spune că preoții din Diaspora sunt poate mai serioși comparativ cu cei din țară? În România, din când în când, mai apar diferite derapaje ale unor preoți, care s-au transformat în „niște mercenari spirituali” după cum spuneați Sfinția Voastră?

– Nu sunt de acord cu acest clișeu, şi anume că în Diaspora ar fi preoții mai buni decât în România. Sunt serioși şi buni peste tot. Am descoperit niște preoți minunați aici, în eparhia Hușilor. Majoritatea dintre ei sunt tineri şi trăiesc în sate extrem de izolate, asumându-şi slujirea oamenilor cu dăruire şi dragoste. Este adevărat că mai pot fi şi situații de derapaje, de preoți care nu-și asumă la modul foarte responsabil misiunea. Aceste situații trebuie să le gestionăm cât mai înțelept ca Biserică. Este nevoie să avem și exercițiul autocriticii. Asta e o problemă la care trebuie să lucrăm foarte mult. Atunci când greșim, să avem capacitatea de a ne asuma acest lucru și să ne cerem iertare. Nu suntem infailibili. Când apare câte o situație care perturbă viața eclesială, armonia Trupului lui Hristos, adică Biserica, în anumite situaţii, preferăm să nu ne asumăm această problematică, lăsând să treacă lucrurile de la sine sau să fie înțelese de la sine. Situațiile de genul acesta trebuie amendate ca atare. Trebuie luate măsurile care se impun. În acelaşi timp, exacerbarea în media a unor situații excepționale, cazuri izolate de imoralitate clericală, mi se pare undeva că intră în trendul acesta anti-clerical, susţinut de ideologiile de stânga, care doresc, cu orice preţ, ca Biserica să fie demonizată.

– Ce români sunt mai fericiți – cei din Diaspora sau cei din țară?

– Fără a generaliza, aș vrea să vă împărtășesc faptul că aproape toţi românii din Diaspora nu mai duc grija zilei de mâine: ce-și vor cumpăra de mâncare, cu ce se vor îmbrăca sau cu ce vor trimite copiii la școală. Prin munca pe care o prestează, aceste lucruri sunt cam de la sine asigurate. Își permit și un concediu fără prea mult efort financiar. De asemenea, cred că trăiesc puțin mai liniștiți. Au capacitatea de a zâmbi mai ușor, cu mai multă naturalețe. De când am venit în țară, am observat un lucru pe care aș vrea să îl subliniez, să îl „boldez”. În Occident, nimeni nu are treabă cu viața ta privată. Este un respect pentru aceasta, pentru credința pe care tu o împărtășești, încât nimeni nu îndrăznește să te persifleze. Și chiar dacă este o discuție în contradictoriu, o polemică, este un respect, o limită. Niciodată nu pătrunde cineva cu neseriozitate în sufletul tău. Este un respect imens pentru viața privată. Din păcate, să mă ierte Dumnezeu că o spun, nu am descoperit acest lucru în România. Aici este o intruziune în viața privată a omului, inclusiv pentru modul de abordare faţă de o persoană, pe care ai întâlnit-o pentru prima dată. Dacă unui om, pe care îl vezi pentru prima dată, îi adresezi întrebarea „ce faci?!”, este deja o intruziune. Nu vreau să generalizez. Sunt convins că există și oameni minunați, care țin cont la acest aspect, însă una dintre diferențele majore între noi şi cei din Occident este că, din păcate, în România această intruziune se întâmplă în mod curent.

 

„Hristos ar fi fost  foarte nepopular în sondajele de la acea vreme”

– Evenimentul zilei: Unde se află acum România și românii, după 100 de ani de la Marea Unire?

– Preasfințitul Ignatie: Cred că aș putea să afirm cu o certitudine, probabil fragilă, faptul că spre deosebire de momentul din decembrie 1918, chiar întreg anul 1918, noi nu mai știm să ne iubim țara. Nu mai reușim să ne redescoperim propria noastră identitate, adică tot ceea ce ține de adâncul ființei noastre ca români şi să ne bucurăm, în mod genuin, de aceste realităţi. Suntem niște patrioți de serviciu și nu ne iubim cu adevărat țara. A-ți iubi cu adevărat țara, așa cum au făcut-o cei din 1918, înseamnă în primul rând a fi un om foarte cinstit. Un om care să nu bage mâna în punga oamenilor. Cu alte cuvinte, să nu fii un om corupt. Din păcate, acest concept este extrem de politizat. Dacă te pronunți împotriva corupției, ești catalogat automat ca fiind un anti PSD-ist. Dacă nu o vei face și vei manifesta o tăcere, o distanţare faţă de tot ceea ce înseamnă corupție, vei fi catalogat drept pro PSD, iar tăcerea ta devine în chip spontan vinovată.

Nu sunt de acord cu politizarea excesivă la care asistăm în România. Indiferent ce atitudine civică vei aborda, în mod automat, ești etichetat. De parcă Dumnezeu ne-a făcut să fim niște magazionieri, adică să punem etichete morale, spirituale pe fiecare om, în funcție de afirmația pe care o rostește. Prin urmare, dacă este un decalaj între românii din 1918 și cei de azi, aş putea să-l traduc în faptul că, din nefericire, nu reușim să ne iubim țara așa cum ar trebui să o facem, să fim oameni cinstiți, morali, patrioţi, nu patriotarzi, începând cu credința noastră şi terminând cu cultura, care ne definesc atât de autentic.

– De ce unii oameni sunt corupți? Ce înțelegeți Sfinția Voastră prin corupție?

– Termenul în sine îmi spune ce înseamnă corupție: alterare, stricare, deteriorare. Îți însușești diferite lucruri, anumite realități care nu îţi aparţin. Există și corupție spirituală, care ia chipul păcatului. Păcatul corupe şi degradează totul, inclusiv şi mai ales pe om. De fapt, de aici pornește totul. Trebuie mai întâi să ne vindecăm de corupția spirituală, care se instalează în noi și care are drept finalitate corupția materială. Cu alte cuvinte, falsifici binele pentru a te instala confortabil în piaţa păcătoasă a dorinţelor tale.

– În ultima vreme, conform unor statistici, comunitățile de români din Diaspora au început să crească. Anual, din ce în ce mai mulți români pleacă din țară – de la tineri până la profesioniști. Ce am putea face?

– Sincer, am o altă abordare, care, într-adevăr, frământă societatea românească. Poate că vă șochez, dar pentru mine nu constituie o problemă că oamenii pleacă în Occident. Nu că aș fi de acord cu acest exod al inteligenței noastre, al tinerilor minunați, al oamenilor cinstiți, dar cred că este lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu. Sunt foarte mulți români de ai noștri, care în țară nu aveau o trăire conștientă a propriei credințe. Pleacă în Occident și sunt în stare să parcurgă sute de kilometri pentru a ajunge la o biserică, lucru pe care nu îl făceau în țară. Sunt nenumărați români care L-au cunoscut pe Dumnezeu în Occidentul pe care noi îl vedem doar secularizat, adică foarte despuiat de absolut orice conținut spiritual. Dumnezeu are căile Lui atât de minunate pentru a ne întoarce înspre El. În cazul de faţă, rampa schimbării spirituale a românilor plecaţi în străinătate este economicul mult blamat, inclusiv sărăcia materială din România, care îi determină să plece în Occident. Este adevărat că mi-ar plăcea ca atât medicii, cât şi tinerii, studenții, inclusiv meseriaşii să rămână în țară, pentru că nu mai avem specialiști în domeniile amintite. Poate vor veni vremuri mai bune şi se vor întoarce în ţară.

– Ce ne puteți spune despre stadiul în care se află procesul de deshumare a episcopului Grigore Leu? De ce o astfel de inițiativă?

 – Această inițiativă cred că este una absolut necesară şi naturală, pentru că suntem chemați să ne cinstim, așa cum se cuvine, martirii neamului nostru. Episcopul Grigore Leu este unul dintre martirii neamului care s-a opus, în mod explicit, „diavolului roșu”, care a fost comunismul. Consider că nu trebuie să îi lăsăm undeva în colbul uitării pe cei care s-au opus acestui regim, care nu a făcut altceva decât să distrugă, să dinamiteze tot ceea ce are mai frumos un neam, un om, adică credința şi cultura. De aceea, în consonanţă cu ceea ce am spus, deshumarea osemintelor acestui vrednic ierarh constituie o formă firească de restituire contemporaneităţii a chipului mărturisitor pentru credinţă şi neam. Cu atât mai mult că moartea lui a avut loc în condiții neelucidate: în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu Petru Groza, i s-a făcut instantaneu rău și la câteva zile a murit. Stadiul acestei investigații este unul de așteptare a rezultatelor. Nu avem încă un răspuns definitiv.

– În ultima vreme se fac multe sondaje. În unele încrederea în Biserica Ortodoxă crește, în altele scade. Are Biserica o problemă cu încrederea românilor în această instituție?

– Personal, pe mine nu mă dezamăgește și nici nu mă deprimă faptul că Biserica scade în sondaje. Asta nu înseamnă că nu îmi asum anumite chestiuni care sunt delicate și, pe cale de consecinţă, pot contribui la această diminuare a încrederii românilor în Biserică. De ce spun acest lucru? Dacă s-ar fi comandat un sondaj pentru a vedea încrederea în Hristos, cred că Acesta ar fi fost cel mai nepopular şi cu o încredere minimală. Dovadă stă faptul că a ajuns pe Cruce. De ce? Pentru că Biserica nu caută cu orice preț încrederea în oameni, ci în primul rând în Dumnezeu, asumându-şi fidelitatea față de Evanghelie. Astfel, dacă avem în vedere faptul că mesajul nostru este reflexul unor principii evanghelice, în mod evident, intrăm în coliziune cu ideologiile seculariste ale vremurilor şi devenim foarte nepopulari. În acest caz, ne sunt aplicate etichete cu foarte multă voioșie: că suntem retrograzi, că suntem medievali, deşi Evul Mediu este cel care a generat modernitatea, că suntem intoleranți. În slujirea Bisericii şi a oamenilor noi nu trebuie să urmărim decât un singur lucru: să fim fideli Evangheliei chiar cu riscul de a deveni extrem de neplăcuți pentru lumea de azi. Faptul că există această oscilație a încrederii în Biserică, nu constituie neapărat o problemă. Evident, sunt un reper pentru noi, ținem cont de ele, dar nu le absolutizăm. Slujirea Bisericii nu stă în aceste sondaje. Şi ca să o spun pe aia dreaptă: toate sondajele manipulează. Cu asta cred că am spus totul.

 

Dacă Sfântul Pavel ar trăi acum, ar avea cont pe rețelele de socializare

– Evenimentul zilei: Sunt voci care solicită episcopilor să nu se întâlnească cu Papa Francisc când vine în România. De ce există această teamă? Cum ar trebui văzută această vizită?

– Preasfințitul Ignatie: În ceea ce privește venirea Papei Francisc în România, sunt anumite sensibilități, începând chiar cu beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici din Transilvania. Există anumite chestiuni care țin de trecutul istoric al românilor din Transilvania. Istoria religioasă din Transilvania nu începe cu 1948, când, într-adevăr, Biserica Greco-Catolică a fost desființată, în mod abuziv, de către regimul comunist, având ca model regimul comunist din Ucraina. Românii ortodocşi din Transilvania nu uită nici momentul 1700, când foarte mulți dintre ortodocșii ardeleni au fost forțați, în contexte delicate şi agresive, să renunțe la credința ortodoxă și să-și asume acest „hibrid” confesional – nu e nici catolic și nici ortodox, este ceva „între”. O altă chestiune extrem de sensibilă este cea legată de prezența Papei Francisc în secuime, într-un loc în care există tendințe revizioniste programate, tendințe, făţişe sau inhibate, de dispreț față de românii din zona Harghitei și Covasnei. Astfel, prezența Papei Francisc în această zonă ar legitima, probabil, toate aceste tendințe. Mai mult, sunt anumite zvonuri că la Şumuleu Ciuc va fi beatificat episcopul Marton Aron, care, din păcate, nu prea a fost un bun prieten al românilor. Prin urmare, este posibil, daca mă înşel, fac „mea culpa”, că acestea ar fi câteva dintre motivele pentru care există reticenţe în ceea ce privește venirea Papei Francisc în România.

– Sunteți printre puținii, dacă nu chiar singurul ierarh din țară, care aveți cont pe Instagram. De ce sunteți prezent și acolo?

– Nu știu dacă sunt singurul. Am acest cont pentru că m-am gândit că este o modalitate de a pătrunde mesajul Bisericii și în spaţiul virtual. Dacă ai 100 de urmăritori, mesajul într-o secundă, are o putere de distribuţie extraordinară. Nu există un alt motiv. Nu am nevoie de notorietate în niciun fel, ci pur și simplu mă folosesc la modul inteligent şi spiritual de social media. Postez, din când în când, anumite mesaje sau fotografii. Postez personal atât pe contul de Instagram, cât şi pe contul de Twitter. Slavă Domnului că nu îmi ocupă foarte mult timp. Când postez o fotografie, nu folosesc filtre. Dacă simt că poate fi pusă în circuitul public, media, mă gândesc la un text și îi dau drumul.

– De ce nu sunteți prezent și pe Facebook?

– Intuiesc că necesită foarte mult timp. Legat de social media, aș vrea să vin cu o lămurire. La începutul Postului Mare am sfătuit credincioșii, ca o săptămână de zile, să stea departe de social-media. Unii au răstălmăcit – că eu am cont de Instagram, de Twitter și le dau sfat să închidă aceste rețele de socializare. Eu am avut în vedere un exercițiu pentru a vedea cât de dependenţi suntem de tot ceeea ce ține de social-media. Nu că aș fi anti-tehnologie. Dimpotrivă, sunt protehnologie. Trebuie să o folosim cât se poate de inteligent pentru a răspândi cât mai minunat binele și frumosul. De aceea folosesc tehnologia. Simt că este un dar al lui Dumnezeu și tehnologia. Fără a spune o blasfemie, mă gândesc că marele misionar Sfântul Apostol Pavel dacă ar fi trăit în secolul al XXI-lea, sigur s-ar fi folosit în răspândirea mesajului Evangheliei şi de reţelele de socializare.

 

Te-ar putea interesa și: