Episcopul de Huși s-a întors în Biserică. AMENINȚĂRI transmise către BOR

Episcopul de Huși s-a întors în Biserică. AMENINȚĂRI transmise către BOR

După ce Pomohaci a ieșit pe ușa din spate a BOR, următorul pe lista Patriarhului Daniel este Episcopul de Husi, Corneliu Onilă.

După o perioadă în care s-a destins în străinătate, vremeanouă.ro menționînd faptul că acesta a fost în Germania. Conform sursei menționate Episcopul a venit să își regleze conturile cu BOR și a anunțat în cercurile intime că o să denunțe și alți ierarhi cu apucături nefirești. Denunțul pe care Episcopul de Huși se pregătește să îl facă vine odată cu sfîrșitul său în rîndul prelaților.

Chiar dacă s-a întors în rîndul Bisericii pe care trebuia să o slujească în mod corect, Corneliu Onilă nu va sta mult, ci doar își pune la punct plecarea din eparhie.

Corneliu Onilã s-a reîntors la Husi, dupã câteva sãptãmâni de vacantã în Germania. A fost asteptat la Eparhie de câtiva dintre consilierii sãi credinciosi, care l-au asigurat cã vor pleca din conducerea eparhiei dupã data de 18 august, termenul limitã pentru judecata lui PS Corneliu la Sfântul Sinod Permanent. În acest timp, apar noi detalii despre ceea ce s-a petrecut la Episcopie, în zilele de dinaintea flagrantului DNA. Unul dintre martori, Giani Raritã, consilier administrativ în Episcopia Husilor, le-a povestit anchetatorilor cã, la nici o lunã de la momentul tragic din familia episcopului Corneliu Bârlãdeanu, moartea mamei episcopului, arhimandritul Jitaru a început sã le arate celor care sunt angajati la Episcopie cum a fost filmat prelatul în ipostaze intime cu un elev de Seminar care era minor. „În prima zi din sãptãmâna urmãtoare, martorul a constatat faptul cã, în jurul orelor 8.30, inculpatul Sebastian Cristi Jitaru a venit la sediul administrativ al Episcopiei si a început sã arate acele filmãri. Martorul a vãzut cã inculpatul venea din alt birou când a intrat la el, ocazie cu care i-a arãtat din nou acele filmulete. De aceastã datã i-a spus cã are cinci sau șase înregistrãri similare cu episcopul Husilor, fiind mult mai pornit fatã de momentul la care fusese acasã la martor, în sâmbãta anterioarã”, sustin procurorii DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Martorul a încercat sã-i explice lui Jitaru cã este un moment nepotrivit pentru un astfel de demers, în conditiile în care, în urmã aproximativ o lunã, decedase mama episcopului de Huși si acesta trecea prin momente grele. „Era evident cã inculpatul Cristi Sebastian Jitaru stia despre evenimentul nefericit din viata personalã a episcopului, dar i-a lãsat de înteles martorului cã nu îl intereseazã acest aspect si cã este foarte hotãrât”, sustin anchetatorii.

Același martor le-a spus procurorilor cã episcopul Corneliu Bârlãdeanu, un slujitor al BOR,  era vizibil afectat de șantajul la care era supus de cãtre Sebastian Cristi Jitaru, preotul arhimandrit la Catedrala Episcopalã Huși, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Judetean Vaslui, și Rãzvan Mihail Bumbu, preot paroh la Parohia Vãleni. Asa a aflat de la episcopul Corneliu Bârlãdeanu despre pretentiile preotilor Damin si Bumbu.

„Martorul precizeazã cã aceastã discutie a avut-o pe data de 12 iunie cu episcopul Husilor, care i-a relatat un alt fapt, si anume cã douã persoane care fuseserã la o discutie si în sãptãmâna anterioarã (discutie la care martorul a asistat si episcopul a promis cã va acorda un ajutor financiar de 45.000 euro Parohiei Vãleni 2 în toamna anului 2017), si anume inculpatii Gheorghe Damian si Rãzvan Mihail Bumbu, preoti din zona Vasluiului, i-au solicitat acordarea de urgentã a unei sume de bani pentru parohia Vãleni 2, episcopul Husilor povestindu-i cã, pe lângã inculpatul Cristi Jitaru, si acestia doi l-au amenintat cu divulgarea unor înregistrãri.(…) Martorul declarã cã nu stie sã se fi întâmplat vreodatã ca Episcopia Husilor sã ajute o parohie cu o sumã situatã în apropierea celei de 50.000 de euro”, sustin procurorii conform sursei menționate.