Epidemia de nopti albe

Societatea moderna este afectata de o epidemie de lipsa de somn, in conditiile in care adultii care muncesc dorm mai putine ore pe noapte decat recomanda medicii, releva "Daily Mail", citand un studiu publicat in Marea Britanie.

Doctorii spun ca opt ore de somn pe noapte reprezinta cheia unei vieti sanatoase, insa pentru majoritatea oamenilor acesta este un ideal imposibil de atins. In medie, un adult doarme cu zece ore pe saptamana mai putin decat ar fi necesar pentru a putea functiona eficient. Intr-un an, aceasta inseamna 520 de ore de somn in minus. Un calcul simplu arata ca, pana sa iasa la pensie, un om pierde circa doi ani de somn.

Doar 3% dintre cei ce muncesc apuca sa se odihneasca opt ore pe noapte, releva studiul realizat de lantul britanic de hoteluri Travelodge. Pentru realizarea studiului au fost intervievate 5.200 de persoane, din 30 de categorii profesionale diferite.

Raspunderea alunga somnul

Cei care sufera cel mai tare din cauza programului incarcat si a stresului sunt cei cu functii de raspundere, directorii de companie. Conform studiului, 8% dintre acestia se multumesc cu mai putin de patru ore de somn pe noapte. O alta categorie cu probleme grave de somn sunt pilotii si personalul de la bordul avioanelor, care, din pricina deplasarilor si schimbarilor de fus orar, sufera de insomnie.

O majoritate covarsitoare a celor din acest domeniu, respectiv 86%, au declarat ca se odihnesc putin si prost, deoarece nu reusesc sa adoarma.

Grijile legate de somn ii afecteaza si pe profesori, 39% dintre ei spunand ca adorm greu seara. In mod paradoxal, cei care lucreaza in marketing sau relatii publice, domenii considerate ca foarte solicitante, au afirmat ca dorm suficient noaptea. O explicatie ar putea fi aceea ca multi dintre ei adorm pe canapele de indata ce vin de la birou.

„Analizand categoriile profesionale aflate pe primele zece pozitii in topul sectoarelor in care angajatii nu dorm suficient, se observa ca este vorba de meserii cu un orar variabil, care da peste cap ceasul biologic si, implicit, tulbura somnul”, a declarat Wayne Munnelly, reprezentant al companiei Travelodge. Lipsa somnului poate cauza obezitate, hipertensiune arteriala si lipsa de concentrare.