Rezistenţa franceză în iunie 1944. Ce spune ultimul supraviețuitor după aproape 80 de ani

Rezistenţa franceză în iunie 1944. Ce spune ultimul supraviețuitor după aproape 80 de ani Sursă Youtube

Unul dintre supraviețuitori a vorbit despre Rezistenţa franceză din iunie 1944 și despre cum au fost împuşcaţi fără milă germanii. Cadavrele nu au fost descoperite nici la 80 de ani de la tragedie.

Edmond Réveil, în vârstă de 98 de ani, este ultimul membru supravieţuitor din ramura locală a grupului de rezistenţă FTP (Francs et Tireurs Partisans). El a povestit cum cum au fost împuşcaţi germanii într-o pădure de lângă Meymac, în centrul Franţei, și de ce unele cadavre nu au fost descoperite nici azi.

El a spus că totul s-a întâmplat după ce detaşamentul său de 30 de luptători a escortat prizonierii germani într-o zonă rurală aflată la est de Tulle. Comandantul detaşamentului, al cărui nume de cod era Hannibal, „a plâns ca un copil când a primit ordinul. Dar exista disciplină în Rezistenţă”, a povestit Réveil.

„A cerut voluntari pentru a executa ordinul. Fiecare luptător avea pe cineva de ucis. Dar au fost unii dintre noi - şi eu m-am numărat printre ei - care au spus că nu vor lua parte”, susţine Edmond Réveil. „Era o zi teribil de caldă. I-am pus să îşi sape singuri mormintele. Au fost ucişi şi am turnat var nestins peste ei. Îmi amintesc că mirosea a sânge. Nu am mai vorbit niciodată despre asta”, a mărturisit fostul membru al Rezistenţei franceze.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și primarul din Meymac, Philippe Brugere, a recunoscut că nimeni nu a spus adevărata poveste până acum. „De-a lungul anilor a avut o mulţime de ocazii de a spune povestea şi nu a făcut-o niciodată. Dar el a fost ultimul martor. A fost o povară pentru el. Ştia că, dacă nu vorbea, nimeni nu va şti niciodată”, a explicat primarul.

Tragedia din iunie 1944

La scurt timp după Ziua Z, la 6 iunie 1944, luptătorii din Rezistenţă au organizat o revoltă în Tulle, principalul oraş din departamentul Corrèze, în timpul căreia între 50 şi 60 de soldaţi germani au fost luaţi prizonieri. Divizia SS Das Reich a masacrat și 643 de persoane în satul Oradour-sur-Glane.

„Niciunul dintre grupurile de Rezistenţă nu a vrut să aibă de-a face cu (prizonierii). Nu ştiam ce să facem cu ei”, şi-a amintit supraviețuitorul. „Dacă un prizonier voia să facă pipi, trebuia să fie păzit de doi dintre noi. Nu aveam nimic de mâncare. Eram sub ordinele unui centru de comandă aliat de la Saint-Fréjoux, iar ei au fost cei care au dat ordinul de a-i ucide”, a precizat fostul luptător din Rezistenţă, potrivit BBC.