Puerto Obaldia e încă şi mai mic decât Capurgana, dar are grăniceri, internet, o pensiune, o terasă, un magazin, un birou de emigrări, un parc, un teren viran unde localnicii fac campionate de baseball şi o pistă de unde pleacă de două-trei ori pe săptămână avionetele spre Ciudad de Panama.
Elice în ţara minunilor. De la Puerto Obaldia la Ciudad de Panama
Rucsacul meu verde stă la poarta alb-roz a "agenţiei de bilete" de la orele dimineţii, când doamna care face rezervările m-a sfătuit să mă prezint, "ca să prind locuri". În timp ce îmi păcălesc aşteptarea cu bere şi vorbe, împreună cu un panamez şi nişte columbieni, la terasa de peste drum, varii zvonuri vin şi pleacă, fără să se transforme în fapte: avionul nu mai vine, avionul vine, dar e rezervat, vin două avioane ca să încapă toţi, avionul vine, dar pleacă abia mâine, nu mai vine avionul de zece locuri, vine ăla de şase, cu care a călătorit preşedintele etc.
E deja trecut de amiază, şi avionul nostru rămâne "în aer". Cei de la casa de bilete nu au altceva de făcut decât să învârtă liste de pasageri şi să cântărească bagaje, dar o fac cu prestanţă şi o autoritate de aeroport internaţional în criză teroristă. Din când în când îşi abandonează copleşitoarea ocupaţie ca să mai vândă o pâine sau un corn din uşa de alături, pe care scrie "Panaderia". N-ai voie să-ţi cântăreşti singur bagajele, n-ai voie cu brichetă în avion şi trebuie să stai la coadă dacă vrei să întrebi ceva, deşi toţi pasagerii suntem doar vreo zece.
"Dacă faci complimente unei indience şi ea te place, eşti gata însurat"
La magazinaşul din colţ, dau un spray anti-tânţari pe încă o cutie de bere. Pentru variaţie, pe şesul dinspre mare a început o partidă de baseball. Pe mal, sprijinită de o colibă din lemn, o pancartă uriaşă afişează chipurile unor indivizi care nu se predau de bunăvoie autorităţilor judiciare internaţionale. Recompensă până la 200.000 de balboas, a se citi dolari. Briza puternică despleteşte palmierii.
Panamezul de la masă ne spune povestea Canalului şi adaugă că, mai ales după retrocedarea acestuia, preşedintele panamez ales trebuie să-şi "ia viza" de la Casa Albă, fără acordul căreia nu intră în funcţie. Apoi discuţia migrează spre subiecte mai lumeşti, pentru că pe stradă tocmai trece o indigenă frumoasă, în port tradiţional: batic, roşu fustă pestriţă, brăţări late din mărgele la mâini şi la picioare. "Cu ele nu merge ca şi cu femeile noastre. Dacă te apuci să faci complimente unei indience şi ea te place, nu-i de glumă. Te iau la ei, îţi dau o casă, pământ şi nu mai pleci de acolo neînsurat. Aşa că mă ţin deoparte", comentează zâmbind pe sub mustaţă.
Elice în ţara minunilor
În sfârşit, un anunţ frenetic ieşit pe poarta roz de vis-a-vis ne duce din toropeală direct la pista pustie, 300 de metri mai încolo. "Repede, repede, că avionul nu aşteaptă", ne zoreşte personalul aeroportuar de la Panaderia. Aşa e. Avionul nici nu a venit. Cei care aşteaptă suntem noi.
După încă jumătate de ceas decolăm, în sfârşit, într-o avionetă cu elice, de zece locuri, luându-ne avânt înspre mare, pe care o ratăm la fix. Mărturisesc că decolarea mă impresionează. Într-o clipă prin ochiul ferestrei aleargă pământ roşu acoperit de vegetaţie, şi în cealaltă sub tine se frământă marea, atât de aproape că îţi vine să faci water-skiing agăţat de avion.
În cele 45 de minute de zbor până la Panama Ciudad, pe partea cealaltă a istmului, rămân cu ochii la dealurile verzi, pustii, tăiate în şerpuiri metalice de râuri arămii. Turbulenţe zero, şoferul conduce foarte bine. Printre norii de joasă altitudine începem să vedem valurile Pacificului desenând linii paralele sub soarele care stă să apună. Treptat, pe sub noi încep să alerge, din ce în ce mai aproape, infrastructurile megalitice abandonate de americani la cedarea Canalului, blocuri turn de inspiraţie Manhattan, cartierele oraşului, pista de aterizare.
Avioanele care vin dinspre Darien, suspecte din principiu
Şederea în aeroportul de zboruri interne din Ciudad de Panama durează mai mult decât drumul prin aer de la Puerto Obaldia. N-am luat în calcul faptul că orice avion care vine dinspre "jungla contrabandei" Darien e suspect din principiu. Trecem prin absurde şi ineficiente controale şi interviuri şi, odată cu noi, trec şi vreo două-trei ore obositoare. Când mă lasă nervii, îl mint pe funcţionarul de la etaj, care îmi pune aceleaşi şi aceleaşi întrebări legate de scopul şi durata călătoriei: "Mi-e cam rău şi sunt şi însărcinată. Mai durează mult?" Omul se înmoaie vizibil, îmi dă paşaportul înapoi şi mă lasă să plec, urându-mi sănătate. Şi, astfel, ajung să aştept un autobuz improbabil într-o staţie pustie, la o margine de Ciudad de Panama. E de mult întuneric şi nu-mi pot aprinde nici măcar o ţigară, pentru că bricheta am lăsat-o la Puerto Obaldia.
Noapte în Caledonia
Contra doi dolari şi jumătate, un taxi mă lasă în cartierul Caledonia, pe care un panamez din avion mi-l recomandase pentru hoteluri mai ieftine. După o zi în care timpul de aşteptare a bătut toate recordurile, nimeresc, dintr-a treia sau a patra încercare, într-o pensiune, nu prea ieftină, dar acceptabilă pentru o noapte-două.
Geamul de la recepţie e negru, opac, ranforsat cu sârmă. Când ies să îmi iau nişte apă şi ceva de mâncare, recepţionistul mă sfătuieşte să-mi iau cu mine doar câţiva balboas (n.a. balboa, fosta monedă panamenză, până la introducerea dolarului american, în 1904, şi-a păstrat numele în vocabularul locuitorilor, atunci când vorbesc despre bani) şi să am grijă cum traversez parcul. Beau nişte suc şi fumez o ţigară la fereastra prea înaltă de pe hol, care dă spre un părculeţ întunecat şi un zid festonat cu gunoaie şi pictat cu propaganda unui deputat şi a unui primar. Nu mi-e clar unde mă aflu, dar e cert că am avansat spre nord. Restul voi vedea mâine, pe lumină. Urmăriţi continuarea periplului panamerican pe evz.ro şi pe blogul lianadelaselva.wordpress.com Citiţi şi:
- Ep. 5 "În Puerto Obaldia, brânza columbiană e ilegală"
- Ep. 4 "În Turbo, la docuri, busola a înnebunit"
- Ep. 3 Feţele Columbiei. O călătorie spre centrul Americii (3) | FOTOREPORTAJ
- Ep. 2 O călătorie spre centrul Americii (2)
- Prima parte a "jurnalului de călătorie" al Lianei Oprea