Enigma fotografiilor cu fantome. Instantanee celebre care dau fiori. VIDEO

Enigma fotografiilor cu fantome. Instantanee celebre care dau fiori. VIDEO

O parte dintre misterele universului au fost surprinse în fotografii care au supraviețuit uitării. Deși contestate de mulți, care le consideră false, ele continuă să intrige.

Iată câteva fotografii celebre care demonstrează că există mereu ceva misterios și inexplicabil în procesul de captare pe peliculă. Indiferent de natura lor, dacă sunt false sau reale, aceste imagini continuă să fascineze, potrivit unui articol TheVintagenews.

 

1. Câînele-fantomă care și-a vegheat prietenul din ceruri

poze fantome

Ne puteți urmări și pe Google News

Micul terrier din anii 1930 (foto stânga) nu pare să se bucure de compania omului. Preferă un companion canion de dimensiuni serioase. Când cățelul în miniatură s-a dus în acea cușcă mare din cer, el părea să fi dispărut pentru totdeauna. Potrivit LIFE Magazine, o fotografie bizară a fost făcută după înmormântarea câinelui de mici dimensiuni și îi arată pe cei doi câini reuniți dincolo de mormânt. Spiritul piticului a rămas însă prezent în memoria iubitului său prieten.

2. Fotografia absentă din cronologia morții lui JFK

Asasinarea președintelui John F Kennedy în 1963 rămâne o taină a istoriei care încă fascinează. Nici în prezent nu există o explicație definitivă a atentatului. Oficial s-a decretat că Lee Harvey Oswald a comis crima, însă cei care au urmărit cazul de aproape nu sunt mulțumiți de explicație. Un detaliu tulburător a apărut în acest caz prin așa numita “Babushka Lady” (doamna Babushka). O fotografie realizată de un amator a surprins o femeie misterioasă de vârstă medie cu ochelari și eșarfă, de unde porecla care face referire la rusoaice.

poze fantome

Fotografia a dat naștere unor speculații că femeia ar fi avut un rol în dramaticul asasinat. Nimeni nu știe însă identitatea ei. O posibilă pistă duce la Beverly Oliver, care în deceniul 7 a dezvăluit că ea ar fi Babushka Lady. Autoritățile americane au părut interesate la acea vreme, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie. Potrivit tabloidului The Sun, unele aspecte ale poveștii nu s-au potrivit pur și simplu, deci teoriile conspirației au eliminat-o.

3. Uimitorul Abe Lincoln

Numele unui alt președinte notoriu al Statelor Unite, care ca și JFK a sfârșit prin a fi asasinat, de către John Wilkes Booth în anul 1865, se leagă de o altă fotografie care a făcut vâlvă. Ea face parte din colecția Lincoln Financial Foundation. Se pare că Abraham Lincoln și-ar fi vizitat văduva, Mary Todd Lincoln, chiar și după ce a trecut la cele veșnice. Fotografia lui William H. Mumler, un practicant al așa-numitei arte fotografice spiritiste, arată conturul eteric al lui Abraham Lincoln chiar în spatele soției sale. Ea datează de la sfârșitul secolului 19 și pare să arate că legăturile afective intense pot continua chiar și după moartea unuia dintre parteneri.

poze fantome

Totuși, au existat multe voci care au contestat autenticitatea fotografiei, mai ales ținând cont de preocupările esoterice ale autorului ei. De altfel, Mumler a mai semnat astfel de fotografii cu fantome. O explicație plauzibilă a modului secret de creare a acestor fotografii neobișnuite a fost oferită de un specialist, Peter Manseau, care a analizat munca lui Mumler în cartea sa ‘The Apparitionists’, apărută în 2017.

Expertul a demonstrat că fotograful a manipulat mai multe reacții chimice, destul de simple de altfel, astfel încât să poată crea fantome pe pelicula fotografică. În orice caz, părerea generală a specialiștilor merge în direcția considerării acestor fotografii ca fiind false. William H. Mumler a compărut în fața justiției, fiind învinovățit pentru fraudă și furt.

4.  Apariția lui Freddy Jackson după moartea sa

În 1975, a fost dată publicității o fotografie incitantă și sinistră realizată la începutul secolului 20th. În 1919, Primul Război Mondial se încheiase. Un escadron RAF, staționat la centrul de antrenament HMS Daedalus din Hampshire, Marea Britanie, a făcut o fotografie de grup. Nu a fost prezent mecanicul Freddy Jackson, care a murit tragic în urma unui accident produs de o elice. Decesul lui a survenit cu doar câteva zile anterior datei fotografiei.

poze fantome

Funeraliile lui au avut loc chiar în ziua respectivă, o altă coincidență bizară. Totuși, Freddy apare în poză, chiar pe rândul de sus. Foștii camarazi ai lui Freddie au recunoscut unanim chipul lui. Comandantul escadronului, Sir Victor Goddard, a publicat fotografia la multe decenii după incident.

  1. Fantoma sfântă. Călugărul desprins din filmele horror

În sfârșit, o altă fotografie care a prins acest top enigmatic arată un ciudat călugăr cu o figură acestică, ce privește peste umerii altor oameni. Fotografia a fost realizată la biserica Newby din North Yorkshire și pare un instantaneu dintr-un film de groază.

Sursa: TheVintagenews