Englezii au scăpat de huligani. 2011, cel mai liniştit an pe stadioanele din Insulă

Potrivit unui raport al Pooliţiei Britanice, numărul arestărilor în cazul incidentelor provocate la partidele de fotbal din Anglia şi Ţara Galilor a fost cel mai scăzut din istorie în 2011.

Doar puţin peste 3.000 de persoane au fost arestate în acest an, cu 9% ai puţin decât în 2010. De asemenea, doar 3.173 de persoane au primit interdicţii de a participa la partide de fotbal, o scădere faţă de cifra de 3.248 înregistrată în 2010.

Anul 2011 a fost cel mai bun din acest punct de vedere din 1984 până în prezent. 70% dintre partidele sezonului 2010-2011 au fost lipsite de incidente, în timp ce fanii englezi au fost liniştiţi şi la Cupa Mondială din Africa de Sud, din 2010, când un singur suporter a fost arestat.

Sezonul trecut al fotbalului englez a însumat 37 de milioane de spectatori, care au urmărit meciurile de fotbal de pe stadion.