Editura Evenimentul si Capital

Cum s-a scăpat pe el Emmanuel Macron de frica Poporului dezlănțuit! România lui Cristoiu

Autor: | | 8 Comentarii | 13171 Vizualizari

Am urmărit și eu luni seara ceea ce francezi au numit, dînd curs unui bombasticism de pe vremea Regelui Soare, Discursul lui Emmanuel Macron adresat națiunii franceze. Ce s-a întîmplat la Paris în ultimul timp știe mai toată lumea în țara noastră, pentru care Franța e o soră mai mare, deși Panait Istrati zicea că e o Românie nițel mai spălată.

Confirmînd învățătura că în Istorie e posibil orice, drept pentru care, e înțelept să nu spui niciodată Așa ceva e imposibil, Parisul a fost scena unor violențe greu de conceput. După opinia mea, mai greu de conceput au fost măsurile luate de autorități pentru ținerea sub control a protestelor, zise și ale vestelor galbene (ce idee genială chestia asta cu vestă galbenă, despre care Adrian Sârbu îmi spunea că trimite la o anume categorie de oameni la cei care servesc pe bogătași, de la șoferi pînă la aducătorii de pizza) amintind halucinant prin atmosfera creată de loviturile de stat militare, date în America Latină de locotenenți, în Grecia de colonei, și în Africa de sergenți-majori.

Zeci de mii de polițiști înarmați cu tot ce trebuie snopirii în bătaie a protestatarului, tanchete, fie ele și ale Jandarmeriei, sute de persoane reținute așa-zis preventiv, după bănuiala flicilor c-ar putea comite un delict.

În tot timpul acestor Tulburări, Emmanuel Macron, steaua în urcare a Europei, în timp ce steaua Angelei Merkel coboară și se dezumflă mai ceva ca o bășică, omul providențial, ivit din izmenele sergenților majori mesianici pentru a mîntui Franța, cel care se voia Napoleonul Europei în rezbel cu America de peste Ocean, a stat pitit prin camerele de lux de la Palatul Elyssée.

Luni seara, s-a gîndit să intervină. L-am urmărit conștient că asemenea tuturor păpușilor mecanice lansate pe piața politică de regizorii de jucării, nu face altceva decît să respecte sfaturile date de consilieri:

Priviți numai în camera de luat vederi, să creadă francezii că-i priviți în ochi.

Adresați-vă lor, celor mulți și amărîți ca și cum ați fi Tătucul lor și nu biela manivelă a multinaționalelor.

Vîrîți și chestii cu cei care sînt în divorț și nu au banii necesari să ia custodia copiilor și chestia cu pensionarii care trăiesc modest, care au venituri mici și care nu reușesc să se descurce nici cu ajutorul copiilor.

– Să vîr și chestia cu eroarea de a face pe plac mulținaționalelor?

Bombă la Miami! Naomi Osaka, eliminată în turul 3! Cum poate ajunge Simona Halep lider mondial

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI