Evenimentul Zilei > Economie > Emiratele Arabe, LEUL Orientului Mijlociu și o zonă de REFUGIU pe timp de criză
Emiratele Arabe, LEUL Orientului Mijlociu și o zonă de REFUGIU pe timp de criză

Emiratele Arabe, LEUL Orientului Mijlociu și o zonă de REFUGIU pe timp de criză

Emiratele Arabe Unite a reușit una din cele mai rapide creșteri în perioada de criză. Mai mult, diversificarea economică din ultimii ani și relativa stabilitate fac din EAU una din zonele în care zonele în care investițiile se vor îndrepta cu predilecție, potrivit unui raport Coface.

După o contracție de aproximativ 5% în 2009, economia Emiratelor Arabe Unite s-a redresat treptat, înregistrand rate de creștere de 5,2% în 2013. “Economia Emiratelor Arabe Unite rămâne una durabilă, susținută atât de sectorul petrolului și al gazelor naturale, cât și de cel non-petrol. Politica de diversificare a țării constituie un pilon important al performanței sale economice, deoarece reduce dependența de petrol și sprijină economia reală”, a menționat Seltem Iyigun, economist în cadrul Coface pentru MENA.

La începutul acestui an, Dubai a reusit să-și refinanțeze, în condiții favorabile, datoriile scadente (în jur de 20 de miliarde de dolari americani) cu Abu Dhabi și banca centrală a Emiratelor Arabe Unite. Cu toate acestea, povara datoriei întregului sector public în Dubai este în continuare foarte mare, cu sume semnificative care devin scadente în următorii ani (aproape 40 miliarde de dolari între 2015 și 2017).

Introducerea, de către autorități, a măsurilor de reglementare, cu scopul de a evita un alt balon imobiliar este, de asemenea, promițătoare pentru economia țării. În plus, introducerea legii pentru o nouă companie, care va reforma treptat guvernanța corporativă, este privită ca un progres major.

Cu toate acestea, există încă loc pentru îmbunățățiri, având în vedere că sunt rareori disponibile conturile financiare ale companiei – cu excepția celor din grupuri internaționale de mari dimensiuni.

Sectorul petrolier: contribuabil esential la creșterea economică

Emiratele Arabe Unite produc 3,5% din cantitatea de petrol brut din lume, reprezentând 7% din rezervele dovedite și se află pe locul 7 în lume și pe 4 în țările OPEC. În 2013, sectorul petrolier a reprezentat o treime din PIB și exporturile de petrol au fost de aproximativ o treime din totalul exporturilor. Finanțele publice din Emiratele Arabe Unite rămân foarte dependente de veniturile din petrol, în ciuda unei economii în curs de diversificare. Petrolul a reprezentat aproape 80% din veniturile fiscale în 2013. Principalele riscuri în acest sector sunt dependența de profitabilitate a companiilor pe baza subvențiilor guvernamentale și echilibrarea ofertei și a cererii țării cu petrol. Conflictele regionale pot reprezenta, de asemenea, o sursă de risc.

Sectorul agro-alimentar: dependența mare de importuri

Sectorul agro-alimentar devine din ce în ce mai important în Emiratele Arabe Unite, în conformitate cu populația în creștere și venitul pe cap de locuitor. Țara, care reprezintă 20% din consumul total de produse alimentare din țările Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), al doilea cel mai mare consumator după Arabia Saudită. De asemenea, este al doilea mare producător de alimente din CCG. Cu toate acestea, terenul arabil existent este limitat și climatul nu este unul foarte favorabil agriculturii. Guvernul suștine agricultura și industria de prelucrare a produselor alimentare.

Dependența mare de importurile de alimente creează un risc de țară, în cazul în care apare un deficit în aprovizionarea cu alimente. Controlul guvernului asupra prețurilor la alimente ar putea, de asemenea, să cântărească negativ asupra marjelor de profit ale corporațiilor.

Sectorul comerțului cu amănuntul: mediu favorabil pentru expansiune, cu riscuri limitate

Comertul cu amanuntul este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere din Emiratele Arabe Unite, susținut de bogăția în creștere, sustenabilitatea economică și consumul intern puternic.

“Economia regiunii s-a dezvoltat semnificativ în ultimii trei ani, consacrând-o ca una dintre primele zone comerciale la nivel global. Comertul non-petrol a cunoscut o dinamică continuă, determinată de comertul exterior cu produse non-petrol al țării în toate sectoarele economice. Emiratele Arabe Unite reprezinta o locatie ideală de afaceri și un refugiu sigur în Regiunea Orientului Mijlociu.”, a menționat Massimo Falcioni, Coordonatorul Regiunii Orientul Mijlociu în cadrul Coface.

 

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: