Emily Burghelea și-a năucit fanii. Îi plac fetele? Sărutul pătimaș a dat-o de gol

Emily Burghelea și-a năucit fanii. Îi plac fetele? Sărutul pătimaș a dat-o de gol

Emily Burghelea, fota asistentă de la „Acces Direct” a șocat fanii după ce a săturat pe gură o prietenă apropiată.

Nu este prima oară când Emily Burghelea își șochează fanii cu poze incendiare sau cu destăinuiri din viața ei.

Cea mai recent „ispravă” este o poză pe care Emily a postat-o pe pagina sa de Instagram

Primind o vizită din partea unei bune prietene din Timișoara, Emily aflată în culmea bucuriei, a sărutat-o chiar pe gură. Se pare că prietena ei nu s-a simțit deloc surprinsă, intrând repede în jocul prietenei sale de la București.

Pe Insta Stories, Emily Burghelea a anunțat că a primit vizita unei bune prietene de la Timișoara. În mașină, Emily a făcut prezentările pentru fanii ei, apoi a salutat-o pe frumoasa ei amică cu un sărut apăsat pe buze

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceasta a fost scânteia care a aprins imaginația fanilor pe rețeaua de socializare.

”Am doar câteva prietene bune, le număr pe degete, ea este una dintre ele”, a completat Emily Burghelea la imaginea cu sărutul.

Emilu Burghelea a arătat fanilor cum se prepară un deai pentru slăbit

Înainte de a năuci fanii cu sărutul pătimaș imortalizat pe pagina sa de socializare, Emily a mai arătat că silueta ei se menține cu un ceai special din plante.

Ea a arătat fanilor cum își prepară ceaiul, dar nu oricum, ci îmbrăcată  în costum de baie.

Emily și-a întrebat admiratorii dacă știau de existența ceaiului pentru slăbit

„Știai că există un ceai natural care te poate ajuta să slăbești și să elimini apa din organism?”, a fost replica lui Emily, în dreptul spectaculoasei fotografii, ea, în costum de baie,  cu un cuțit în mână încercând să taie un măr.

Fanii au reacționat imediat trimițându-i o mulțime de mesaje.

”Mamă, mamă ce te-aș ajuta să tai fructele alea”, a fost primul comentariu. ”Ești și hărnicuță, nu doar frumoasă!!”, ” Da, ceaiul te ajută, da să umbli după plantă, nu doar să îl bei! ”, i-au mai răspuns fanii, potrivit cancan.ro