Emil Boc: "Sunt surprins să aud că BNR-ul cade pe panta populismului"

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, s-a declarat surprins faptul că BNR susţine demersul Guvernului Ponta referitor la reeşalonarea creditelor pentru persoanele fizice care au dificultăţi în a-şi plăti ratele.

"Sunt surprins să aud că BNR-ul cade pe panta populismului, când a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai măsurilor de reformă a statului şi de restabilire a echilibrelor bugetare. Am fost surprins negativ. Sper să nu fie adevărat, pentru că BNR a fost, alături de guvern şi de preşedinte, unul dintre stâlpii cu care am restabilit echilibrele macro-bugetare, echilibre distruse în perioada 2007 - 2008 şi accentuate de criza economică", a declarat Emil Boc, conform Agerpres.

Acesta a amintit că în urma măsurilor luate în perioada 2009-2012 şi sprijinite de BNR s-a putut ajunge la o rată foarte mică a inflaţiei şi la menţinerea unui curs echilibrat euro-leu.

După întâlnirea de luna aceasta cu delegaţia FMI, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va adopta o ordonanţă prin care persoanele care au credite la bănci şi un venit de maximum 1.610 lei lunar pot ajunge, în urma unei înţelegeri cu banca, la înjumătăţirea ratei pe o perioadă de doi ani. Președintele Traian Băsescu l-a criticat ieri, la B1TV, Mugur Isărescu, şi a acuzat BNR că a acceptat această măsură propusă de guvernul Ponta. CITIȚI ȘI:

  • Băsescu: "Vreau ca Banca Naţională să părăsească imediat linia dată de un guvern corupt"