Emil Boc respinge "subterfugiile" electorale

Liderul PD-L, Emil Boc, a susţinut azi, într-o conferinţă de presă, că stabilirea cât mai curând cu putinţă a datei alegerilor este imperios necesară, conform Mediafax. "PD-L cere Gvernului ca în această săptămână să stabilească data alegerilor parlamenatare, pe baza votului uniniomial. Avem informaţii certe că cei din Guvern pregătesc un subterfugiu constituţional pentru amânarea acestor alegeri în primăvarea anului viitor", a declarat preşedintele PD-L, Emil Boc. Acesta îşi motivează cerinţa prin aceea că, potrivit Constituţiei, mandatul actualului Parlament expiră la 15 decembrie.

Prin organizarea alegerilor parlamentare la o dată anterioară celei de 15 decembrie, s-ar ajunge la suprapunerea celor două mandate, situaţie care ar reitera-o pe cea de acum patru ani.

În 2004, mandatul parlamentarilor expira în decembrie, iar alegerile au avut loc în luna noiembrie.

"Alegerile pot avea loc în luna noiembrie, astfel ca începutul mandatului noului Parlament să aibă loc după data de 15 decembrie. Dacă alegerile vor avea loc în 30 noiembrie, în maxim 20 de zile începe mandatul noului Parlament, deci după 15 decembrie", a spus Boc.

El le-a transmis celor din Guvern "să nu încerce acest subterfugiu constituţional, pentru că nu ţine", şi a dat exemplul Statelor Unite ale Americii, unde situaţia este similară cu cea a României. Pentru miniştri, "începerea urmăririi penale să fie aprobată cu votul majorităţii simple a celor prezenţi"

Tot azi, liderul PD-L a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională Regulamentul Senatului, solicitând ca începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor să se facă nu cu majoritatea voturilor tuturor senatorilor, ci cu majoritatea voturilor celor prezenţi la şedinţa de vot.

Prin aceasta, democrat-liberalul atacă articolului 150, alineatul 3, din Regulamentul Senatului, care prevede că cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorităţii tuturor senatorilor. El a arătat că, din totalul de 137 senatori, trebuie să fie prezenţi la şedinţă minimum 69 dintre ei, cererea de începere a urmăririi penale fiind aprobată doar dacă toţi cei 69 votează pentru ea.

"Propunerea PDL este ca cererea de începere a urmăririi penale să fie aprobată cu votul majorităţii simple a celor prezenţi", a explicat Boc, arătând că astfel va fi nevoie de doar 35 de voturi pentru încuviinţarea cererii de urmărire penală, în condiţiile în care cvorumul de şedinţă este 69 de senatori.

"Situaţia de la Constanţa o rezolvăm cu grijă"   Emil Boc a susţinut că tensiunile din organizaţia PDL Constanţa vor fi rezolvate "cu grijă".  "Vreau mai întâi să nu dramatizăm, să nu exagerăm o situaţie dintr-o organizaţie municipală din ţară. Dar nu voi accepta, nicăieri în ţară, ca vreo organizaţie de-a noastră să fie condusă de PSD sau de membri paraşutaţi din PSD în PDL", a susţinut preşedintele democrat-liberal.

Întrebat de ce, totuşi, la şedinţa extraordinară, de sâmbătă, a fostei conduceri PDL Constanţa, au participat peste 300 de persoane, Boc a răspuns laconic: "Pentru că le place imnul PD-L".

(17:50)