Premierul Emil Boc a declarat astăzi la Piteşti, cu ocazia alegerilor pentru şefia PDL Argeş, că PSD a făcut rău României prin poziţia faţă de cazul Adrian Severin. Preşedintele Partidului Democrat Liberal a mai explicat celor din sală că PSD-ul îşi dă seama de faptul că PDL-iului îi cresc şansele la guvernare. Boc a făcut şi remarci critice la cu privire la organizarea internă a PDL-ului şi a precizat că în interiorul partidului trebuie să aibă loc un proces de modernizare, fiind nevoie de o "dură şi reală evaluare a oamenilor". Senatorul Mircea Andrei este, oficial, preşedintele PDL Argeş. Andrei a fost singurul candidat.
Boc a completat declaraţia cu privire la scandalul din Parlamentul European, în care este implicat şi europarlamentarul român, spunând că "am ajuns să exportăm corupţie prin trimiterea lui Severin în PE".
Criticile la adresa opoziţiei au continuat, iar Emil Boc a mai declarat că i-ar fi plăcut să nu fie la guvernare într-un an de criză, "ci în 2007, spre exemplu. Dar ei (PSD, n.r.) au băgat bani în pomeni electorale şi au lăsat 5 kilometri de autostradă".
De asemenea, Boc a ţinut să precizeze că sunt 11 miliarde de euro care trebuie să se transforme în şantier, "bani aproape gratis". "Trebuie asigurată partea de cofinanţare, ceea ce ar trebuie să facă primarii", a sugerat Boc.
Boc: "Avem nevoie să ne modernizăm şi noi"
Liderul democat-liberal a subliniat că obiectivul PDL este să câştige alegerile, iar diferenţa între partide o fac oamenii care le compun, acesta fiind motivul pentru care va cere evaluarea celor care reprezintă PDL. "Avem două mari obligaţii în faţa românilor. Ca principal partid, să asigurăm relansarea economică după ce am luat măsurile dificile, iar semnele bune încep să se înmulţească în economie. În al doilea rând, aici în partid, avem nevoie să ne modernizăm şi noi. Nu putem cere ca doar ţara să se schimbe, fără ca partidul să nu urmeze şi el un proces de modernizare, iar acum este momentul în care, dat fiind congresul din mai, trebuie să modernizăm partidul", a spus Emil Boc. Şeful democrat-liberalilor a arătat că PDL trebuie să aibă "tăria şi puterea" să pună "oamenii potriviţi la locul potrivit", iar cei care nu sunt potriviţi să fie invitaţi să facă un pas înapoi din politică sau din administraţie. Potrivit lui Boc, în primul rând este esențial ca politicienii să știe că ei au ceva de dat oamenilor. "Nu e greu, e foarte greu să fii în viaţa publică, şi cine crede că o funcţie publică este doar pentru el şi pentru familia lui, nu are ce căuta în PDL sau a înţeles greşit politica", a spus Boc. Pe de altă parte, premierul a mai declarat că "partea rea a lucrurilor din economie rămâne în urmă", dar că fiecare ştire cu conţinut pozitiv îi pune în dificultate pe cei din coaliţia socialistă. Boc, Udrea şi Blaga, la alegerile pentru şefia PDL Argeş Premierul, alături de nume grele din PDL, precum Elena Udrea, Vasile Blaga, dar şi Traian Igaş, participă astăzi la alegerile pentru şefia partidului din Argeş, care se desfăşoară la Piteşti. Senatorul Mircea Andrei a fost candidat unic pentru funcţia de preşedinte al PDL Argeş. De altfel, acesta a asigurat şi în ultimile zece luni interimatul în cadrul acestei formaţiuni, după ce fostul preşedinte, Cristian Boureanu, a demisionat, motivând că Biroul Permanent Naţional consideră rezultatele electorale ale filialei pe care o conducea ca fiind slabe.
Tot candidaţi unici sunt şi pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte şi secretar general, potrivit Agerpres. Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinte şi-au depus candidatura inspectorul şcolar general Gabriel Bratu şi omul de afaceri Cătălin Teodorescu, iar pentru postul de de secretar general, candidează Florin Frătică, cel care conduce şi Liga aleşilor locali ai PDL.
Tot astăzi vor mai fi desemnaţi şi doi secretari generali adjuncţi, zece vicepreşedinţi şi o parte dintre cei 14 secretari executivi.