Fostul premier Emil Boc a declarat ca a stat aproximativ o ora si jumatate la Monica Iacob Ridzi, cu care a discutat aspecte, in special, "de familie, de sanatate, de probleme, de relatia cu familia".
Emil Boc și Monica Iacob Ridzi au stat de vorbă în jur de o oră, timp în care fostul prim-ministru a vizitat-o pe proaspătat condamnată în Dosarul "Zilei Tineretului" la închisoarea din Gherla, unde aceasta din urmă se află închisă în perioada de carantină. Fostul ministru al Tineretului va fi transferat peste două săptămâni la Penitenciarul Târgșor, singura pușcărie destinată femeilor.
"Am vizitat-o, marti, pe doamna Ridzi, la Sectia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, conform procedurilor legale, cu o cerere aprobata de conducere. Din nefericire, starea sanatatii ei nu este foarte buna, nu este buna chiar deloc si sper sa aiba sansa sa isi trateze sanatatea, pentru ca are nevoie de sprijin medical, este internata la infirmerie. Am stat in jur de o ora si jumatate, timp in care am discutat aspecte, in special, de familie, de sanatate, de probleme, de relatia cu familia si cu ce o putem ajuta in aceste momente mai dificile, data fiind si situatia sanatatii si a familiei, in conditiile in care are doi copii mici", a spus Boc.
El a subliniat ca este in legatura permanenta cu sotul Monicai Iaob Ridzi pentru a o putea ajuta pe aceasta sa treaca peste "un moment mai dificil din viata".
"Impreuna cu sotul ei am discutat despre vizita, am facut solicitarea legala si am primit aprobarea. Am folosit una dintre cele patru vizite lunare la care are dreptul si, de comun acord cu sotul, am decis sa ii fac aceasta vizita. Celelalte vizite sunt facute de familie. Cu ce pot, uman, sa ajut, voi face totdeauna pentru oricine, si cu atat mai mult pentru un fost coleg din Guvern", a mai spus Emil Boc.
Pachetul premierul nu a fost primit
Acesta a vrut sa ii duca si un pachet, dar nu a primit aprobare, deoarece Ridzi are dreptul la unul singur pe luna, care i-a fost dus deja de familie. Intrebat daca stie despre o eventuala cerere de intrerupere a pedepsei facuta de Monica Iacob Ridzi, Boc a spus ca nu stie despre asa ceva. "Exista mai multe solicitari medicale pentru efectuarea de analize, pentru ca starea de sanatate nu este una buna si atunci trebuie facute niste analize medicale mai complicate", a mentionat fostul premier. Astfel, Ridzi are dreptul la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme, cu un supliment de pana la sase kilograme de fructe si legume, si pana la 20 de kilograme de apa sau bauturi racoritoare.
Monica Iacob Ridzi a fost condamnata definitiv, in 16 februarie, de instanta suprema la cinci ani de inchisoare pentru abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat la Politia Judeteana Cluj, fiind incarcerata la sectia exterioara din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, unde va sta in perioada de carantina.