Elveţienii au respins duminică la urne propunerea dreptei populiste pentru înăsprirea condiţiilor de naturalizare a străinilor, într-o ţară în care legile pentru acordarea cetăţeniei sunt deja dintre cele mai dure din întreaga lume, informează AFP şi BBC.
Uniunea Democratică de Centru, formaţiune cu o platformă xenofobă, dar care ocupă cel mai mare număr de locuri în legislativul confederal, dorea reintroducerea votului secret al membrilor unei comunităţi la acordarea cetăţeniei pentru un imigrant. UDC, care consideră că Elveţia este „suprapopulată“ cu străini, ar fi vrut ca rezultatul votului cetăţenilor localităţii cu privire la naturalizarea unui străin să fie un fel de verdict final, fără posibilitate de recurs.
Invocând tradiţia democraţiei directe elveţiene, dreapta populistă nu a reuşit să obţină aprobarea acestei proceduri, respinsă cu cinci ani în urmă de Curtea Supremă, care a considerat că reglementarea aplicată până în 2003 generează discriminare.
După cazuri şocante, în care străini au fost respinşi de la naturalizare din cauza handicapurilor fizice, originii etnice sau a religiei, autorităţile au decis ca acordarea cetăţeniei să se facă de o comisie ad-hoc şi nu de întreaga comunitate. Consiliul Federal, cum este numit executivul helvet, şi majoritatea din parlament s-au pronunţat împotriva acestei iniţiative, majoritatea cantoanelor respingând la rândul lor, duminică, propunerea UDC. Elveţia va aplica în continutare regulile stricte privind naturalizarea, care prevăd că un străin trebuie să fi trăit în Elveţia cel puţin 12 ani, să dea teste de limbă şi cultură elveţiană.