Elveţienii nu vor concedii mai lungi, dar vor locuri speciale pentru prostituţie

Elveţienii au respins, ieri, într-un referendum naţional, o propunere de a se acorda concedii anuale mai lungi pentru angajaţi, relatează BBC.

Potrivit proiectului de hotărâre, angajaţii ar fi avut dreptul la şase săptămâni de concediu pe an, dar oamenii de afaceri au avertizat că acest lucru ar dăuna economiei.

Într-un alt referendum, organizat tot ieri, alegătorii din Zurich au fost de acord cu propunerea de creare a unui "loc special pentru prostituţie", iar la Geneva localnicii au votat pentru reguli mai stricte în cazul protestelor de stradă. Metode democratice

Referendumurile sunt o parte-cheie a sistemului democratic din Elveţia, cetăţenii fiind întrebaţi frecvent despre schimbările ce urmează a fi făcute în plan legislativ, bugetar sau în cazul unor subiecte care suscită interesul a mai mult de 100.000 de persoane.

Două treimi dintre alegători au respins creşterea numărului de zile libere de la patru săptămâni la şase săptămâni. În schimb, propunerea de creare a unor "spaţii destinate sexului" pentru prostituate a fost aprobată. Proiectul presupune construcţia unor parcări speciale, cu ziduri de separare între locuri, unde prostituatele pot lucra, astfel încât să fie mutate de la periferia oraşului.

De asemenea, locuitorii din Geneva au votat pentru restricţii în privinţa demonstraţiilor neautorizate şi amenzi mai mari pentru cei care încalcă regulile. Oraşul găzduieşte sediile unor organizaţii internaţionale, precum Consiliul ONU pentru Drepturile Omului şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, astfel că numeroase proteste au loc în centrul oraşului.