Veste uriașă pentru sute de mii de români. Decizia a fost luată și este oficială

Veste uriașă pentru sute de mii de români. Decizia a fost luată și este oficială

Elveția: cetățenii au respins referendumul care ar fi limitat libera circulație în UE! Urmează un acord-cadru după modelul Brexit?

Potrivit prognosticurilor postului de radio şi televiziune naţional elveţian, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri. Încă se mai numără voturi, iar rezultatele finale vor fi anunțate în cursul serii.

Acordul respectiv urma să reglementeze inclusiv libertatea de mișcare a muncitorilor și să permită cetățenilor din UE să lucreze în Elveția.

Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare, în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce a dus la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.

Referendumul, care trebuia să aibă loc în luna mai, a fost amânat din cauza pandemiei și vine după o campanie care a expus tensiuni în societate în legătură cu străinii, care, în Elveția, reprezintă un sfert din populaţie, scrie Reuters.

Urmează un acord-cadru?

Partidul Popular Elveţian (SVP, de dreapta), cel mai mare din parlament, este cel care a avut iniţiativa ca Elveţia să preia controlul asupra imigraţiei, reluând unele dintre argumentele politicienilor pro-Brexit folosite în campania pentru referendumul din 2016 privind ieşirea Marii Britanii din UE.

Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile. Elveția nu este membră UE, dar acceptă libera circulație pentru a avea acces la piața comerțului liber și cooperează cu Bruxelles în domenii ca transportul și educația.

Corespondentul BBC la Geneva, Imogen Foulkes, relatează că un Da răsunător în favoarea liberei circulație a oamenilor ar permite Bruxellesului să aibă o mână de fier în negocierile cu Londra. Totodată, ar fi un semnal pentru Marea Britanie pentru genul de compromisuri necesare pentru a încheia un acord de comerț liber cu UE, relatează BBC

Cronologie Elveția - UE

1992: Elveția votează în proporție de 50.3 împotriva aderării la Zona Economică Europeană – prima etapă către statutul de membru UE

1992-2002: Elveția negociează, apoi semnează primele acorduri bilaterale cu UE - sunt interdependente și include libera circulație a oamenilor. Vor fi întărite de un vot 2000

2005: Elveția votează pentru a se alătura tratatului frontierelor deschise Schengen din Europa și pentru extinderea circulației libere în 10 noi state UE

2009: Vot pentru extinderea liberei circulații pentru noile membre UE România și Bulgaria

2014: Elveția reduce cotele de lucrători impuse de UE.

Câți străini sunt în Elveția

De la începutul Acordului de liberă circulație pe care Elveția îl are cu UE, adică din 2002, şi până în 2019, populaţia țării a crescut cu 1,3 milioane de oameni. Imigraţia a contribuit cu un milion de persoane, circa 750.000 dintre ele provenind din UE.

Cetăţenii din UE, plus din ţări precum Islanda, Norvegia şi Liechtenstein au reprezentat 68% din cei 2,1 milioane de rezidenţi străini în 2019. Italia, Germania şi Portugalia au cele mai mari comunităţi. Pe de altă parte, peste 450.000 de elveţieni trăiesc în UE.