În 2018, Berset a afirmat, însă, că din luna mai 2019 , nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români, potrivit antena3.ro

 „În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre. În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie", explica, în noiembrie anul trecut, Berset, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

În luna aprilie 2018, Consiliul federal elveţian a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE – Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.

Potrivit statisticilor, salariul mediu în Elveția este in jur de 5.500 – 6.000 de euro, în funcție de industrie. Cele mai mari venituri medii le au angajații din industria farmaceutică – 10.000 de franci elvețieni pe lună, urmată de asigurări, industria IT și servicii financiare, domenii în care se câștigă peste 9.000 de franci pe lună.

 

 

Citește și: