Eliza Samara va juca în semifinalele probei de dublu, Europeanul de tenis de masă

Eliza Samara va evolua, alături de Georgina Pota (Ungaria), în penultimul act al Campionatelor Europene de tenis de masă de la Ekaterinburg (Rusia).

Samara și Pota și-au asigurat medaliile de bronz, după ce, astăzi, au câștigat duelul din „sferturi”, cu perechea germană Xiaona Shan/Petrissa Solja, cap de serie numărul unu, cu 4-3 (12-10, 9-11, 12-10, 7-11, 10-12, 14-12, 11-8). În semifinale, perechea Eliza Samara/Georgina Pota se va bate pentru un loc în finală cu echipa alcătuită dintre Jie Li (Olanda)/Qian Li (Polonia), tot astăzi, de la ora 18:15 (ora României). Cealaltă semifinală se va disputa între perechile Melek Hu (Turcia)/Yanfei Shen (Spania) - Ying Han/Irene Ivancan (Germania).

La Campionatele Europene de la Ekaterinburg, naționala feminică a României a cucerit medalia de argint, după ce a fost învinsă în finală de Germania, scor 0-3.