În jur de 150 de elevi şi studenţi din toată ţara vor învăţa, de vineri până duminică, cum se scriu, cum se avizează şi amendează în comisii şi cum se votează în plenul Camerei Deputaţilor inițiativele legislative în cadrul unui proiect de simulare a procesului legislativ, informează Agerpres.
Unul dintre organizatorii proiectului, George Velcea, preşedintele Societăţii Europene pentru Justiţie, a precizat, vineri, la festivitatea de deschidere din plenul Camerei, că simularea parlamentară are ca scop încurajarea tinerei generaţii de a se implica în viaţa cetăţii.
"Veţi învăţa cum să identificaţi şi cum să rezolvaţi problemele unei societăţi. Este foarte important, în momentul în care decideţi să vă implicaţi în viaţa politică a României, să vă axaţi pe problemele cetăţenilor, să faceţi politică pentru oameni, şi nu pentru alte interese. Prin acest proiect ne propunem să oferim tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei rolului, funcţiei Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele politice şi oferirea unei viziuni practice a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară. După ediţiile anterioare am constatat cu satisfacţie că participanţii şi-au schimbat percepţia foarte mult în ceea ce priveşte activitatea parlamentară, pentru că nu întotdeauna în presă este prezentată într-un mod pozitiv. Participanţii au văzut că munca unui parlamentar e foarte grea de fapt, au foarte multe lucruri de făcut şi implică foarte multă responsabilitate", le-a spus Velcea tinerilor.
Prezent la deschiderea evenimentului, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi a menţionat că în urmă cu 10 ani a fondat şi el un proiect similar.
"Exact acum 10 ani fondasem un proiect similar care se chema chiar aşa, "Parlamentul tinerilor". Stăteam şi eu la fel ca organizatorul de astăzi aşteptându-i pe invitaţi să vorbească, cred că era tânărul om de afaceri Sebastian Ghiţă invitat de onoare atunci, cred că a fost şi Cosmin Guşă. Acum 10 ani mă jucam de-a Parlamentul, nu îmi trecea prin cap că peste doar 6 ani voi fi parlamentar. Dar am devenit şi acum mă pregătesc pentru un al doilea mandat, deci a fost cumva o experienţă de succes proiectul "Parlamentul tinerilor" la mine. Se va întâmpla şi la voi, veţi vedea. Peste patru ani, peste şase ani, peste 10 ani, vă veţi trezi aici, în poziţia mea, vorbind în postura de parlamentar şi veţi simţi o presiune foarte mare, pentru că poate nu eraţi destul de pregătiţi pentru asta, poate atunci când vă jucaţi de-a "Parlamentul tinerilor" credeaţi că e doar o joacă, dar nu e", a spus Raeţchi.
Simularea procesului decizional în cadrul Parlamentului României (simPRO) este un eveniment organizat de Camera Deputaţilor, în parteneriat cu Societatea Studenţilor Universităţii Bucureşti şi Societatea Europeană pentru Justiţie. Ajuns la a patra ediţie, proiectul implică aproximativ 150 de elevi şi studenţi din toată ţara şi beneficiază de sprijinul Universităţii din Bucureşti.
Tinerii au fost împărţiţi pe grupuri parlamentare, respectând proporţia din Parlamentul României, şi în cinci comisii de specialitate, în cadrul cărora vor fi discutate şi modificate o serie de propuneri legislative. Duminică, aceste propuneri legislative vor fi votate în plen.