Cei 700 de elevi care învaţă la Grupul Şcolar Electrotimiş din Timişoara au fost trimişi astăzi acasă din cauza frigului din clase, instituţia fiind debranşată de la sistemul de furnizare a gazelor.
Rodica Ehegartner, directorul adjunct al Grupului Şcolar Electrotimiş, spune că decizia a fost luată ieri după-amiaza. "De astăzi s-au suspendat cursurile. Zilele acestea a fost prea frig afară şi în clase pentru ca elevii noştri să poată învăţa în condiţii decente. În clase este foarte frig", a declarat directoarea, adăugând că orele vor fi reluate abia după ce va fi repusă în funcţie centrala termică a şcolii. La această situaţie s-a ajuns după ce E.On Gaz a deconectat şcoala de la reţea, pe motiv de neplată la timp a facturilor, încă din luna iunie. Datoria a fost achitată până la urmă, însă conducerea şcolii trebuie să plătească rebranşarea (8.000 de lei) şi o garanţie de 20.000 de lei. Responsabilităţi pasate de la unii la alţii
După ce conducerea şcolii a anunţat autorităţile că va închide instituţia până la remedierea situaţiei, au reacţionat şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi cei ai primăriei. Astfel, edilii susţin că vina aparţine conducerii liceului Electrotimiş, care a gestionat prost situaţia. "Banii au intrat deja, de pe 21 octombrie, în conturile din care se pot face aceste plăţi. Din păcate, situaţia poate fi rezolvată doar de către directorul unităţii, care are specimen de semnătură, dar nu se află în ţară, iar directorul adjunct care a trimis primăriei solicitarea alocării de fonduri nu are specimen de semnătură şi nu poate face plata. Legal, nici primăria nu are voie să facă direct această plată. Problemele se datorează modului defectuos în care conducerea Grupului Şcolar Industrial Electrotimiş a gestionat pregătirea începutului de an şcolar", au transmis, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii administraţiei locale. În schimb, reacţia autorităţilor nu face nicio referire la motivul pentru care facturile nu au fost achitate la timp şi nici despre faptul că taxele de debranşare şi garanţia nu au fost virate către şcoală. "Abia acum au intrat banii în conturile noastre. Joi am făcut o primă plată, iar astăzi o facem pe a doua. Este un mister cum de brusc s-au alocat bani", conchide directorul adjunct al şcolii, Rodica Ehegartner.