O adolescentă de clasa a X-a de la o școală de elită a fost preluată în stare critică de o Ambulanță, în urma unui incident la ora de sport. Elevii povestesc că fata a fost forțată de profesoara de Educație Fizică.
Incidentul sa întâmplat marți la prânz la OLiceul Pedaogic “Carmen Sylva” din Timișoara. O elevă de clasa a X-a a fost rănită în zona gâtului. Colegii elevei, relatează că au avut inspecție la ora de sport, iar profesoara i-a impus fetei să se rostogolească, în cadrul unui exercițiu fizic, deși aceasta a refuzat, explicând că nu poate. La scurt timp la școală a sosit ambulanța. fata a fost luată cu targa și transportată la spitalul de copii. Reprezentanții Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” au declarat pentru Pressalert.ro că, în acest moment se efectuează mai multe investigații medicale pentru a stabili exact ce răni a suferit eleva, urmând ca aceasta să fie transferată la Secția de Chirurgie, unde va fi operată. UPDATE: Loredana Nagel, șeful catedrei de educație fizică și sport de la Liceul Pedagogic, a declarat că eleva este în afara oricărui pericol. “A fost chemată mama pentru că fata a intrat în panică, iar acum este în regulă, pe picioarele ei. Nu a fost nimic forțat, noi avem mișcare continuă, facem sport și se pot întâmpla accidente, nu grave, nu a făcut destulă încălzire în zona gâtului”.