Un fapt care a șocat opinia publică din Români a ieșit la iveală după ce un individ, de 25 de ani, a fost reținut de polițiști și de procurorii DIICOT. Surse judiciare au dezvăluit, pentru EVZ, că violatorul s-a inspirat din „Biblia Satanică” și, conform acelor ritualuri, a drogat și a violat o adolescentă și i-a supus practicilor oculte și pe alți adolescenți
Un scenariu oripilant pus la cale de un tânăr de 25 de ani scoate la iveală un așa-zis ritual satanist căruia i-a căzut victimă o elevă din Giurgiu. Faptele au avut loc în iulie 2019 dar au ieșit la iveală odată cu reținerea lui Iulian Alexandru Tănase, „tartorele” arestat, luni, pentru pornografie infantilă şi viol. Fata de 16 ani a fost ademenintă de individul care i-a propus intrarea în „Biserica lui Satan”, într-o clădire aflată în construcție, din municipiul Giurgiu, alături de alți cinci adolescenți, de o seamă cu ea. Practic, cei șase elevi, trei fete și trei băieți, au fost „gazdele” unei așa-zise inițieri pe care, susțin surse judiciare, tânărul de 25 de ani, Iulian Alexandru Tănase, le știa de pe un site, denumit Biserica Satanistă. De acolo, individul a pus în aplicare Ritualul Sângelui, cel care, în opinia adepților lui Satan, reprezintă sacrificiile umane și de animale.
Ritualul Sângelui
În context, DIICOT transmite: „În incinta clădirii minora împreună cu celelalte persoane au consumat băuturi alcoolice achiziționate de inculpatul T.I.A (Iulian Alexandru Tănase n.r.). În aceste condiţii, inculpatul T.I.A. i-a solicitat uneia dintre persoanele prezente să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă alcătuită din două triunghiuri echilaterale, pe fiecare dintre colţ fiind aprinsă câte o candelă. Cu un ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat tânărului două leziuni în ambele palme, pe partea interioară a acestora cu care a stropit fiecare colţ al hexagramei, timp în care, prin folosirea telefonului său mobil, a redat melodii de tip satanist. Prin folosirea aceluiaşi ciob, inculpatul T.I.A. i-a provocat minorei leziuni în palme, sângele rezultat fiind ingerat de către acesta”. Concret, este vorba despre „Ritualul Sângelui”, descris pe site-ul bisericii sataniste, în cadrul căruia Tănase i-a tăiat în palmă pe adolescenți și i-a pus să bea sângele. Ritualul a fost făcut într-o Hexagramă desenata de Aleister Crowley și reprezinta un simbol al Ordinului Stelei Argintii, care îi aparține, Astrum Argentum sau AA.
Filmare ajunsă pe Facebook
Anchetatorii au dat de urma acestui caz după ce Iulian Alexandru Tănase a postat „ritualul”, care cuprinde scene cu caracter pornografic, pe Facebook. Mai mult, cele două fete și cei trei băieți, prezenți la „inițiere”, sunt cercetați penal după ce au răspândit, la rândul lor, imaginile care o surprindeau pe fată în timp ce era violată de Tănase. Așa cum reiese din declarația fetei, Tănase „m-a fixat cu privirea”. Era și încruntat și zâmbea, totodată, susține fata, și i-a zis: „Tu urmezi!”. „Eu l-am dezaprobat, C. a plecat și s-a așezat pe salteaua aflată în cealaltă cameră, T. m-a luat de mână și m-a așezat în centrul stelei. Eram foarte speriată, motiv pentru care am încercat din instinct să trag mâna, dar nu am reușit întrucât T. îmi ținea mâna puternic. Mi-a spus poruncitor să închid ochii și să mă uit în sus, am închis ochii și am ridicat capul spre tavan. Inițial, cu ciobul a încercat să mă taie în palma stângă, însă nu a reușit, timp în care, pe fundal muzica satanică continua să fie redată. Mi-a luat palma mâinii drepte și a apăsat cu ciobul provocându-mi sângerare”. Apoi, „mi-a luat mâna dreaptă și a supt sângele ce se afla pe palma mea. După ce s-a consumat acest ritual, toți ne-am așezat pe saltea”.
Ulterior, adolescenta a cerut o țigară, iar Tănase i-a dat una „făcută”. „Am tras decât trei fumuri, după care mi s-a făcut rău şi mi-am pierdut conștiința”, a mărturisit fata. DIICOT arată că este vorba despre o țigară tip joint. Adolescenta spune că s-a trezit a doua zi dimineaţă dezbrăcată complet, în acea încăpere pe o saltea carbonizată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen.
A aflat de la colegi ce i s-a întâmplat
Procurorii au precizat că, după aproximativ 8-9 zile de la acest eveniment, minorei i-a fost prezentat la liceu de către o colegă un fişier video în care aceasta s-a recunoscut, înregistrarea reprezentând momente în care întreţinea un raport sexual cu inculpatul (Tănase n.r.).
De asemenea, în urma cercetărilor efectuate la locul faptei, în imediata apropiere a desenului reprezentând hexagrama a fost găsită o cruce din lemn ce prezintă pe una din fețe modele sculptate cu motive populare.
La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare și ceară topită.