Elena Udrea, "vulpea" politicii româneşti

S-a născut pe 26 decembrie 1973, în comuna Pleşcoi din Buzău. Este căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoş. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti şi Colegiul Naţional de Apărare.

În perioada 1997-2004, a practicat avocatura în cadrul propriului său cabinet deschis în Bucureşti.

În iunie 2004 a devenit consilier in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti si presedinte al Comisiei juridice si de disciplina, iar un an mai tarziu a devenit Sef al Cancelariei Presedintelui Traian Basescu. Elena Udrea este, din 2003, si membru fondator al Fundatiei "PROEUROPA" (fundatie de integrare europeana).

În prezent, Elena Udrea este Secretar Executiv al Partidului Democrat Liberal.

„Blonda de la Primărie” devenită „blonda de la Cotroceni”, aşa cum a fost poreclită în presă, şi-a început traseul politic aderând la doctrina liberală şi susţinând, în acelaşi timp ideile lui Traian Băsescu, fie el primar sau preşedinte.

Elena Udrea a fost primul membru al Alianţei D.A PNL-PD care a încălcat protocolul încheiat între cele două formaţiuni politice. La momentul, metamorfozei liberalo-democrată, un cotidian central a publicat reacţiile liberalilor Bogdan Olteanu, actualul preşedinte al camerei Deputaţilor şi a senatorului Norica Nicolai care s-au declarat „fericiţi şi mulţumiţi” că aceasta a părăsit partidul.

Intrarea în rândul democraţilor a fost destul de inspirată din moment ce la niciun an de activitate în interiorul partidului, acesteia i s-a oferit funcţia de secretar executiv pe probleme internaţionale, potrivit unor surse din PD.

În ceea ce priveşte biografia acesteia publicat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, s-a descoperit în noiembrie 2005 că Elena Udrea şi-a întinerit CV-ul cu doi ani. Ea susţinea că are un cabinet propriu de avocatură din anul 1997, defapt acesta a fost doar primul an de stagiatură. De-abia în 1999, Udrea şi-a luat definitivatul şi a putut să-ţi deschidă cabinetul.

Elena Udrea a acaparat atenţia opiniei publice când a declanşat scandalul "Bileţelul". Din pricina "Elenei din Troia", între Preşedinţie şi Guvern s-a declanşat un război de uzură.

După alegerile locale ea a fost implicată într-un alt scandal, de data aceasta la nivelul filialei PD-L Constanţa, unde a fost trimisă să reorganizeze organizaţia dizolvată în urma rezultatelor slabe. Însă, cei de la Constanţa au respins din start prezenţa ei acolo, fapt care a determinat o serie de demisii. Pe scurt, ea a fost numită "o doamnă paraşutată de la Bucureşti", care nu a a făcut nimic în campania electorală.

La alegerile parlamentare, ea va candida, cel mai probabil, în Bucureşti, în sectorul 6.  

OPINIA SPECIALIŞTILOR "Se situează în afara tipologiilor consacrate de oamenii politici fiindcă nu acţionează, propriu-zis, ca un om politic. Este un purtător de cuvant cu mai multă libertate de miscare şi de limbaj. Ambiţioasă, needucată, parvenită" - Bogdan Teodorescu (politolog)

"Propulsata în politică mai mult fără voia sa, de unde compartamentul său atipic. Frumoasă, ambiţioasă" - Mircea Kivu (sociolog)

"Determinată, şmecheră, exhibitiva, conştientă de şarmul ei, dorind să-l traducă în valoare socială. Vulpe" - Bogdan Lucaciu (psiholog) Voi cum aţi caracteriza-o pe Elena Udrea?

Vedeţi şi: DEZBATERE EVZ: Portretul politicianului român Traian Băsescu George Becali Vasile Blaga Cristian Diaconescu Mircea Geoană Cozmin Guşă Adrian Năstase Norica Nicolai Victor Ponta Călin Popescu-Tăriceanu Theodor Stolojan Lavinia Şandru Corneliu Vadim Tudor Marian Vanghelie