Fostul ministru a reușit să petreacă timp cu fetița ei după trei luni și jumătate de așteptare. Micuța a fost adusă la penitenciar, iar vizita a fost confirmată de unul dintre apărătorii ei. Elena Udrea a contestat sentința de 6 de închisoare primită în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea a reușit să își vadă pentru prima dată fetița, după trei luni și jumătate, potrivit unor surse de la Penitenciarul Târgșor. Micuța a fost adusă la penitenciar și a petrecut timp alături de fostul ministru în camera denumită Mama și copilul.
Potrivit acelorași surse Elena Udrea este populară după gratii și discută mereu cu deținutele aflate în curete atunci când este escortată la magazin. Sursele mai susțin că Elena Udrea este dusă de două ori pe săptămână la magazinul închisorii, în timp ce restul deținutelor ar avea beneficia de acest lucru odată pe săptămână.
Vizita a fost confirmată
Un reprezentant al apărării fostului ministru a confirmat faptul că Elena Udrea a putut să își vadă fetița. „Confirm că doamna Udrea a putut să își vadă copilul după trei luni și jumătate în camera special amenajată la Penitenciarul de Femei Târgșor în acest scop.
A fost luat în considerare interesul superior al copilului și numeroasele studii care arată cât de importantă este menținerea legăturii copilului cu părintele care este în executarea unei pedepse privative de libertate.
Până săptămâna trecută, având in vedere ca nu i se permitea decât ca vizita copilului să aibă loc cu dispozitivul de separare, nu s-a putut organiza vizita, deoarece nu poți să ii explici unui copil de ce nu își poate îmbrățișa mama”, a explicat avocata familiei, potrivit stiripesurse.ro.
Sentință atacată
Elena Udrea se află încarcerată la Penitenciarul Târgșor de mai bine de o lună. Ea a fost adusă în România, în 16 iunie, după ce magistrații din Bulgaria au decis extrădarea ei. Fostul ministru a fost condamnat la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Avocatul Veronel Rădulescu încearcă să o elibereze din Penitenciarul Târgșor pe Elena Udrea, astfel că a identificat patru formule prin care să reușească acest lucru: trei contestații depuse (o contestație la executarea pedepsei, una pe fondul recursului în casație și contestația depusă la ÎCCJ), dar și un apel la contestația în anulare.