Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să respingă cererea DNA de repunere pe rol a procesul contra Elenei Udrea și a lui Bobby Păunescu în dosarul Hidroelectrica, după ce Curtea de Apel București a decis, acum un an, încetarea procesului.
Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica. Decizia instanței
Curtea Supremă a respins, de asemenea, apelurile declarate atât de DNA, cât și de Elena Udrea, și a luat act de retragerea apelului depus de Bobby Păunescu.
„Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata Udrea Elena Gabriela împotriva sentinţei penale nr. 66/F din data de 11.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secția a I-a Penală, în dosarul nr. 3650/2/2019.
În baza art. 415 din Codul de procedură penală ia act de retragerea apelului declarat de apelantul Păunescu Bobby George Marius împotriva aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă pe apelanta intimată inculpată Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 600 lei, iar pe apelantul Păunescu Bobby George Marius la plata sumei 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 04.06.2024”, arată decizia ICCJ.
Acuzată de mită de 5 milioane de euro
În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost acuzată de trafic de influență şi spălare de bani, infracțiuni presupus comise în 2011, dar Curtea De Apel București a decis, în aprilie 2023, încetarea procesului penal.
Elena Udrea a mai încheiat un proces
La începutul acestui an, Elena Udrea a intentat un proces împotriva Penitenciarului Târgșor, susținând că nu i se permite să își vadă fiica. În urmă cu câteva zile însă, instanța a decis că solicitarea este neîntemeiată și a obligat-o să plătescă 200 de lei cheltuială de judecată.
Anul trecut, Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea, a spus că aceasta merită din plin o permisie de 24 de ore, pe care să o petreacă acasă, alături de fetița ei. Ea a mai declarat că Udrea a făcut nenumărate cereri, dar că nu i-au fost aprobate.
„Clienta mea a beneficiat, dacă pot spune așa, și de o înrăutățire a regulamentului intern de funcționare a închisorilor, unul care aprobă mult mai greu, în ultima vreme permisiile, dar și de o atenție sporită din partea factorilor care iau asemenea decizii. În plus, nu poate apela la o adică nici la decizia instanțelor, fiindcă nu toate judecătoriile au revenit cu motoarele în plină activitate după evenimentele petrecute în ultima vreme în lumea magistraților”, a declarat ea.