Partidul Mişcarea Populară cere demisia de urgenţă a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Radu Ruşanu, ca urmare a anunţului DNA privind începerea urmăririi penale asupra sa, se arată într-o declarație de presă transmisă de deputatul Elena Udrea.
"Suspiciunile care îl vizează pe domnul Ruşanu, de “constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu”, afectează grav imaginea unei instituţii menite să supravegheze piaţa de capital. Anunţul DNA de astăzi pune Autoritatea de Supraveghere Financiară într-o lumină extrem de nefavorabilă, poziţie din care nu mai poate avea credibilitatea unei autorităţi solide în supravegherea unei pieţe de cca 15 miliarde de euro", a mai spus Udrea. Fostul ministru a mai afirmat că singura soluție pentru ASF este desființarea și reînființarea pe alte baze. "Considerăm că această instituţie trebuie deparazitată urgent de rudele şi protejaţii USL, precum şi de toate personajele corupte care încasează salarii fabuloase la ASF. Apreciem că unica soluţie viabilă pentru ASF ar fi desfiinţarea şi reînfiinţarea pe alte baze, pentru ca aceşti oameni, care au primit beneficii inimaginabile chiar şi pentru Uniunea Europeană, să nu mai primească şi salarii compensatorii pe deasupra", a mai spus Udrea.