Elena Udrea, mesaj de la Târgșor: Ne pasă de drepturile consumatorilor de droguri, dar suntem indiferenți când vine vorba de drepturile familiei tradiționale

Elena Udrea, mesaj de la Târgșor: Ne pasă de drepturile consumatorilor de droguri, dar suntem indiferenți când vine vorba de drepturile familiei tradiționale Elena Udrea. Sursa foto: arhiva EVZ

Elena Udrea a reacţionat după ce deputați ai formațiunii REPER, unde Dacian Cioloș este cofondator, au depus o inițiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame. Fostul ministru al Turismului spune că „ne pasă de drepturile consumatorilor de droguri, dar suntem indiferenți când vine vorba de drepturile familiei tradiționale”.

Mai exact, potrivit unui comunicat al REPER, propunerea legislativă prevede înlăturarea sancțiunilor penale (închisoare, amendă penală) și înlocuirea acestora cu sancțiune contravențională în cuantum cuprins între 1000 și 3000 de lei, pentru posesia de cantități mici de canabis în vederea consumului personal.

Elena Udrea: Suntem indiferenţi când vine vorba despre drepturile copiilor, ale mamelor și ale familiei tradiționale

În acest context, Elena Udrea se arată indignată de faptul că este mai importantă problema persoanelor de același sex, a drogurilor, motiv pentru care „progresiștii” au şi început să exercite o presiune susținută asupra Parlamentului.

„O decizie CEDO de zilele trecute spune că România încalcă drepturile persoanelor de același sex de a-şi întemeia o familie. Atât le-a trebuit „progresiștilor” care au şi început să exercite o presiune susținută asupra Parlamentului, solicitând modificarea Codul Civil pentru a permite căsătoriile între persoanele de același sex.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toți cei care susțin această modificare invocă obligativitatea respectării Deciziei CEDO! Serios??? Dar unde erau aceștia când Parlamentul European prin Recomandările 12(2012), 5(2018) și 22(99) au stabilit că țările europene trebuie sa fie preocupate de respectarea drepturile copiilor de a crește în familie și de a rămâne în contact permanent și de calitate cu părinții care sunt condamnați”, a scris Elena Udrea pe social media.

Elena Udrea, despre dramele zecilor de mii de copii și familii ale căror mame sunt în pușcărie

Fostul ministru Elena Udrea acuză faptul  că nimeni nu vorbește de dramele zecilor de mii de copii și familii ale căror mame sunt în pușcărie.

„Drept urmare, au recomandat statelor să găsească metode alternative de executare a pedepselor pentru mame prin care să se evite separarea lor de către copiii minori și trimiterea acestora în pușcării. S-a făcut măcar o discuție despre obligația României de a pune în practică acestă politică europeană de a respecta CEDO și PSUE, despre dramele zecilor de mii de copii și familii ale căror mame sunt în pușcărie pentru că România este singura țară care nu aplică aceste reguli europene??

Ne pasă de drepturile homosexualilor, de drepturile consumatorilor de droguri ( vezi inițiativa legislativă a lui Dacian Cioloș pentru dezincriminarea consumului de droguri), dar suntem indiferenţi când vine vorba despre drepturile copiilor, ale mamelor și ale familiei tradiționale”, a concluzionat fostul ministru în mesajul transmis pe Facebook.