Udrea, despre Dragnea: "Se pricepe la voturi, la înviat morții și la bătaie". PMP va strânge semnături în stradă împotriva accizei

Deputatul Elena Udrea a anunţat, astăzi, că Mişcarea Populară va strânge semnături în stradă împotriva creşterii accizei la combustibil.

"Mişcarea Populară va strânge semnături în stradă împotriva introducerii accizei la combustibil, care înseamnă preţuri mai mari la produsele de bază cu 5% pentru toţi românii şi susţine declanşarea de proteste, de mitinguri, în aşa fel încât USL, Guvernul Ponta, să vadă că este o măsură împotriva românilor. Românii nu doresc ca de la 1 aprilie combustibilul să fie mai scump prin introducerea acestei accize", a declarat Elena Udrea, potrivit Agerpres.

Ea consideră că poziţia Guvernului faţă de protestele de stradă împotriva introducerii accizei a fost exprimată de vicepremierul Liviu Dragnea, care a amenințat că dacă vor ieși în stradă vor lua bătaie.

"Deci, românii care vor îndrăzni să protesteze împotriva introducerii accizei la combustibil şi vor protesta sunt ameninţaţi că vor fi bătuţi. Domnul Dragnea ştie foarte bine cum să obţină voturi în alegeri, cum să învie morţii, să apară pe listele de votanţi, se pare că se pricepe şi la bătaie, deci este şi un mardeiaş (...) Ne-am săturat şi nu mai suntem în vremea în care Ceauşescu sau Iliescu chemau gărzile patriotice sau minerii să bată protestatarii. Această formulare şocantă din partea unui vicepremier arată cum văd cei de la USL dreptul democratic al cetăţenilor de a protesta", a afirmat Elena Udrea.

Deputatul şi-a exprimat speranţa ca premierul Victor Ponta să aibă o altă opinie decât cea a lui Liviu Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a sugerat preşedintelui Traian Băsescu să fie puţin mai reţinut în declaraţiile publice pe care le face, fiindcă "incită la violenţă şi la dezordine socială".