Fostul ministru MDRT, Elena Udrea, într-o postare pe pagina sa de socializare, a comentat reacţia liderului PNL, Ludovic Orban, considerând că a procedat ca toţi cei care se tem de Sistem şi, în speranţa că scapă de condamnare sau de dosare, slujesc Noua Securitate.
"Când vine vorba de "justiţie" în România, părerile exprimate în public sunt arareori lipsite de interesul personal al celui care le emite. Cei mai multi sunt cei care au dosare sau se tem să nu li se facă corect sau comandate şi, de frică slujesc Sistemul Noii Securităţi în speranţa că scapă. Un astfel de personaj este Ludovic Orban, cum bine analizează Ingrid Mocanu:
"Păi nu e bine domnule Orban, să se modifice ceva în justiție, că doar știți bine cum ați scăpat de condamnare... Și noi, că nu suntem mai proști. L. Orban, mare ”catindat” în viață i-a cerut bani lui Urdăreanu pentru campanie... în direct cu DNA-ul, că ăla era cablat. După care, cu opinia separată a unui judecător de la ÎCCJ a fost achitat de doi judecători, că cică ”nu s-a folosit de influența de lider politic”. Adică la Dragnea, nesuferit tuturor, știu, că a zis să voteze tot neamul, fără niciun bănișor cerut/luat, exista fix aceeași infracțiune cu cea lui Orban, dar la Orban NU. Păi sigur că așa o justiție vă place, stimabile...
Și acum zice că e afectarea independenței că Iohannis nu ar mai numi șeful DNA ... adică numirea de către CSM este politică pentru că este luată fix de la individul unde fratele său (Leonard Orban) este consilier prezidențial ... și ar putea să dea și el un sfat, acolo. Păi dacă Orban nu e ”penal”, el care avea probe ”beton” în dosar prin comparație cu alții (el nici nu neagă că a cerut, ci că cică nu știa că nu are voie) atunci niciun dosar DNA nu are de ce să primească condamnare... Deci cam știm și noi cum s-a dat achitarea aia cu opinie majoritară, că avem ochi să citim... și printre rânduri și... holuri. Zău, domnule Orban, ar trebui să vă fie RUȘINE MAAAAARE. MAAARE de tot... Băi, nenică, ăștia chiar ne cred proști pe toți?", a scris Elena Udrea pe contul personal de Facebook.