Președintele Partidului Mișcarea Populară a reacționat vehement cu privire la agresarea unui jurnalist de la postul B1 TV în timpul protestului organizat astăzi de Antena 3 la Palatul Cotroceni.
"Incidentul de astăzi în care câțiva jurnaliști au fost agresati la marșul din fața Palatului Cotroceni este reprobabil. Partidul Mișcarea Populară condamnă violentarea jurnaliștilor care își fac onest meseria și care au o abordare diferită de cea pe care o impun Antenele în fiecare seară. Libertatea de expresie nu înseamnă instigare la violență. Ea implică o dezbatere argumentată, bazată pe schimbul de idei și pe acceptarea tuturor opiniilor în societate. Libertatea de expresie este o valoare care a fost cu greu dobândită în România, iar astăzi riscă să fie călcată în picioare de Antena 3. Să spui că aperi dreptul tău la exprimare, prin atacarea unor persoane care au libertatea de a avea o părere diferită de a ta, este cel puțin o ipocrizie. O valoare nu poate fi susținută prin îngrădirea aceleiași valori. Condamnăm instigarea la anarhie și la dezordine publică pe care a inițiat-o Mihai Gâdea și conducerea AntenelorȚ, susține Elena Udrea, într-un comunicat de presă.
Liderul PMP cere, în mod public, ca instituțiile care asigură ordinea publică și miniștrii din Guvernul Ponta să nu mai permită apariția, pe viitor, a unor incidente similare și să ofere protecție tuturor cetățenilor români.
"Ceea ce se întâmplă acum în stradă este consecința unei manipulări majore care s-a făcut în fiecarea seară de la tribuna Antenelor. Nu o să-i vedeți în stradă pe românii care apără statul de drept, care apără justiția sau pe aceia care considera că dacă un politician a gresit, el trebuie să plătească. Din păcate, în stradă sunt mulți oameni manipulați, oameni care se asocieză în acest moment cu Dan Voiculescu și cu ilegalitățile pe care le-a comis", conchide Elena Udrea.