Elena Udrea demolează terase, dar avizează hoteluri pe plajele litoralului

Operațiunea ”Marea Demolare” de pe litoral coordonată de ministerul turismului, Elena Udrea, se desfășoară cu scandal și proteste din partea proprietarilor de terase care, acum la început de sezon estival, își văd periclitate afacerile.

Buldozerele nu iartă însă nimic și pun la pământ tot ce este neautorizat. Sunt vizate mai ales construcțiile din lemn, terase, beach baruri, discoteci în aer liber, cluburi de fițe care în ultimii ani s-au ridicat haotic pe plajele litoralului.

“Tartorul” demolărilor este secretarul general al ministerului turismului, Gheorghe Dobre, fost ministru al transporturilor. Cu ordinul ministerului sub braț, Gheorghe Dobre se ceartă cu proprietarii, îi somează cu 48 ore înainte și apoi dă ordinul de atac. Buldozerele intră cu zgomot pe “proprietate”, supravegheate de oameni de la inspecția în construcții și de jandarmi.

Demolări pe cheltuiala ministerului

La Mamaia a fost circ ca la ușa cortului. Aici situația este mai specială. Proprietarii care s-au extins peste zona autorizată și-au arătat documentele care atestă că suprafața de teren de pe plajă le aparține, însă nu au putut obține prelungirea autorizației de construcție de la primăria Constanța pentru că Planul Urbanistic Zonal al stațiunii a fost blocat de ministrul Udrea.

“Domnule, mata’ nu înțelegi că PUZ-ul este blocat, nu l-am blocat eu și nici bunica, voi l-ați blocat, e proprietatea mea nu înțelegi?”, s-a oțărat șeful unui club din zona casino, Florian Burgă, la Gheorghe Dobre.

“Trebuia să demolați, nu să construiți, îl dăm jos, nu stăm la discuții”, a fost replica secretarului general de la turism. 

“Vreți să-l dau jos, pe cuvântul meu de onoare că o să vă dau în judecată toată viața mea pe unde vă întâlnesc”, l-a amenințat proprietarul. Toate demolările se fac pe cheltuiala ministerului turismului. dar notele de plată sunt trimise proprietarilor construcțiilor dezafectate.

Alte două cluburi de renume din apropiere au fost dezafectate chiar de către deținători, pentru a scăpa de cheltuieli și  pentru a salva măcar o parte din materialele de construcție.

Hoteluri pe plajă

În timp ce buldozerele dărâmă  terasele neautorizate de pe plajă, tot pe nisip se construiesc însă hoteluri de 4 și 5 stele fără a fi observate de echipele de inspectori. 

“Dacă ar fi după mine, aș dărâmă tot ce e pe nisip, plaja trebuie să rămână doar plajă, dar hotelurile astea au autorizație de construcție”, spune, parcă neputincios, Gheorghe Dobre, care recunoaște că imobilele au și avizul ministerului turismului.

Demolările contrucțiilor neautorizate de pe litoral de la Năvodari la Vama Veche vor continua până la sfârșitul lunii mai.