Elena Udrea și Alina Bica vor afla astăzi dacă vor fi eliberate din arestul preventiv din Costa Rica. Cele două au solicitat judecătorilor înlăturarea măsurii de arest cu cea de control judiciar sau de arest la domiciliu.
Decizia în cazul ultimelor solicitări formulate de avocații Elenei Udrea și Alinei Bica va veni astăzi de la un tribunal din San Jose. Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica pe data de 4 octombire, când li s-a impus măsura de arest preventiv pentru 60 de zile. În această perioadă trebuie efectuată și procedura de extrădare în România. România și Costa Rica nu au un tratat bilateral de extrădare. În schimb, Costa Rica a aderat la un tratat prin care este de acord să expatrieze cetățeni acuzați de fapte de corupție.Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, preciza în luna iunie că procedura de extrădare din Costa Rica este posibilă, chiar dacă România nu are un tratat bilateral în acest sens. Anterior, Curtea Constituţională din Costa Rica le-a respins celor două cererile prin care reclamau încălcări ale legilor din această ţară.