Primarul orașului Câmpulung susține că șeful USR nu i-a oferit explicații pentru evenimentele care au vizat-o în mod direct în ultima perioadă. Mai mult, aceasta a precizat că a așteptat mai bine de trei luni să aibă un drept la replică.
Elena Lasconi a lansat un atac la adresa liderului USR, Cătălin Drulă. Primarul orașului Câmpulung și-a arătat revolta vizavi de șeful de partid în cadrul ședinței Comitetului Politic al formațiunii. De altfel, aceasta a avut un mesaj tranșant la adresa tututor celor care se află în fruntea USR.
Elena Lasconi, mesaj tranșant pentru conducerea USR
Primarul orașului Câmpulung a spus că în situația în care USR nu va obține 20% la alegerile din acest an, toată conducerea formațiunii ar trebui să își depună demisia
Mai mult, Elena Lasconi a menționat că a cerut o discuție cu oficialii partidului, după ce a fost exclusă de pe lista de europarlamentare, însă nu a primit un răspuns concret în acest sens. De altfel, aceasta a precizat și că a așteptat mai bine de trei luni să fie ascultată
Împotriva colaborării dintre USR și PMP
Primarul Câmpulungului nu vede cu ochi buni nici colaborarea dintre USR cu PMP și Forța Dreptei. Totodată, aceasta a solicitat amânarea cu 30 de zile a votul pentru alcătuirea alianței Dreapta Unită.
„Veneam de la Câmpulung și când eram pe autostradă am avut așa, am vizualizat 2024, cu multe mașini cu partidele pe care le știți din scena politică, doar că prima noastră mașină merge pe prima bandă cu vreo 60 de kilometri la oră, să ne enerveze pe toți. Deși putem să călcăm accelerația la 130, legal. Mie-mi place viteza și mai mare, recunosc. Ce e cu frica asta, fraților? De ce ne este frică? Ce-i cu frica asta? În afara faptului că e ca o închisoare a spiritului, mi se pare.
Îi înțeleg pe cei din prima mașină, pentru că vor să ajungă în siguranță la București și chiar la Bruxelles, dar noi unde vrem să ajungem? Înțeleg că mulți dintre voi se tem. Din nou, frică de faptul că n-o să mai fiți pe liste. Vă întreb altceva. Dacă o să fiți pe liste, sprijiniți de conducere, câți dintre voi o să fiți votați? Noi suntem aleșii românilor din 2020. Ca să ajungem la Lună, trebuie să ne propunem să ajungem la Soare. Trebuie să mergem cu toate motoarele turate la maximum. Așa se face politică. ”, a spus aceasta.
Elena Lasconi, în conflict cu reprezentanții USR
Politicianul a atins și subiectul alegerilor prezidențiale. Aceasta a precizat că reprezentantul USR în cursa acestor alegeri trebuie să fie ales în urma unor dezbateri ample în cadrul formațiunii.
„Candidatul USR pentru funcția de președinte al României să fie ales cu votul fiecărui membru al USR. Așa mi se pare normal. Aș vrea să avem dezbateri, să votați asta. Să aveți curajul de a face asta. Am mai auzit o metaforă în partid cum că contează valul ălă, știți, valul de dinainte de alegeri, de sus-jos. Noi putem să facem valul, dar important e cum ne va prinde - cu trei bărcuțe eșuate sau pe-un transatlantic. Am spus că rufele murdare se spală-n familie. (...) Cine, Doamne, iartă-mă, o să mai lipească afișe în campanie, dacă suntem tratați așa? Într-o zi ești uliu, în alta cioară", a adăugat Elena Lasconi.
Primarul orașului Câmpulung a cerut amânarea votului legat de conturarea Alianței Dreapta Unită.