Editura Evenimentul si Capital

Elena Băsescu: Am discutat serios cu tata despre candidatura la PE, nu mi-a impus nimic

14-02/elena_basescu_02-465x390
Autor: | | 24 Comentarii | 552 Vizualizari

Elena Băsescu a declarat, la Alba Iulia, că a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat în PE după o discuţie "foarte serioasă" cu Traian Băsescu, relatează mediafax.ro.

"Aşa cum a spus şi tatăl meu, am avut o discuţie foarte serioasă în care am luat în calcul absolut toate aspectele. Nu s-a pus niciodată problema să ocup un loc eligibil pe lista Partidului Mişcarea Populară. S-a pus în discuţie candidatura ca şi independent, însă niciodată cea de pe listă pentru că, aşa cum am făcut-o şi în 2009, aşa cum vreau să o fac şi acum, nu vreau să mă folosesc de un partid pentru a obţine o funcţie, o demnitate publică. Am spus întotdeauna că nu mă ascund după liste şi acum aş fi vrut să candidez independent, însă am văzut foarte multe sondaje care spuneau acelaşi lucru - că pot să iau unu, două, trei procente chiar din procentul Mişcării Populare şi nu din altă parte" , a spus Elena Băsescu într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia, după lansarea candidaţilor PMP la alegerile europarlamentare.

Ea a explicat că în această situaţie a decis să nu mai candideze la alegerile europarlamentare, preferând să ajute Partidul Mişcarea Populară, unde ar putea să facă politică pe termen lung.

Elena Băsescu a mai spus că decizia de a nu mai candida i-a aparţinut şi că Traian Băsescu nu i-a impus acest lucru.

"Şi atunci a fost decizia mea, tata nu mi-a impus absolut niciodată nimic, să nu mai candidez. Prefer să ajut această construcţie politică şi să am unde să fac politică pe termen lung. Am demonstrat că nu am intrat în politică pentru a obţine beneficii, am intrat din convingere, adică nu am ţinut morţiş să am încă un mandat la Parlamentul European", a mai spus Elena Băsescu.

Întrebată dacă s-a sacrificat pentru partidul susţinut de tatăl său, Elena Băsescu a răspuns că nu s-a sacrificat şi că nu mai avea ca obiectiv să obţină încă un mandat în Parlamentul European.

"Nu m-am sacrificat pentru că nu era neapărat încă un obiectiv de a obţine încă un mandat la Parlamentul European(…) Eu vreau să fac politică. Că fac politică în Parlamentul European, că fac politică la nivel naţional, pentru mine este exact acelaşi lucru. Eu îmi doresc doar să fiu implicată în politică şi să ajut să construiesc ceva important”, a mai spus Elena Băsescu.

Răspunzând unei alte întrebări privind o viitoare candidatură a sa, Elena Băsescu a răspuns că probabil va candida la alegerile generale din 2016.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI