Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a adresat o interpelare Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate, Cathrine Ashton, pe tema abuzurilor autorităţilor de la Tiraspol asupra şcolilor şi liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
"În data de 13 ianuarie, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Republica Moldova, a anunțat că așa-numitele autorități din regiunea transnistreană au blocat conturile acestei instituții de învățământ, obiectivul nedeclarat al acestei măsuri fiind închiderea definitivă a liceului. Nu este prima formă de presiune asupra acestui liceu sau asupra celorlalte instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană, căci la începutul lunii decembrie miliția separatistă a descins în cadrul aceluiași liceu, percheziționând instituția și interogând conducerea acesteia. Pe lângă caracterul ilegal și discriminatoriu al acestor demersuri, ele se constituie într-un abuz și o încălcare a unor drepturi fundamentale, precum cel al educației în limba maternă", a scris Elena Băsescu pe blogul său. Europarlamentarul PDL a adăugat că toate aceste acţiuni de intimidare asupra unor şcoli au licee aflate ub jurisdicţia administraţiei de la Chişinău au un impac negativ asupra reglementării conflictului transnistrean. "Dacă luăm în considerare și declarația liderului regiunii separatiste Evgheni Șevciuk, făcută la finalul lunii decembrie 2013, conform căreia şcolile cu predare în limba română, din zona de conflict din stânga Nistrului, vor fi închise dacă vor refuza să intre sub jurisdicţia administraţiei nerecunoscute de la Tiraspol, atunci avem o imagine clară asupra amplorii abuzurilor. Toate aceste acțiuni de intimidare asupra unor școli sau licee aflate sub jurisdicția administrației de la Chișinău, au un impact negativ asupra reglementării conflictului transnistrean și asupra negocierilor în format 5+2 care momentan nu avansează", a mai afirmat Elena Băsescu. Europarlamentarul a punctat şi faptul că evenimentele recente de la Tiraspol pot să aibă efecte negative asupra parcursului european al Republicii Moldova şi să cauzeze instabilitate în regiune. "În contextul în care Uniunea Europeană este parte a negocierilor în format 5+2 privind reglementarea conflictului transnistrean, cum apreciază Înaltul Reprezentant ultimele acțiuni de intimidare ale așa-numitelor autorități de la Tiraspol? Care sunt măsurile și demersurile avute în vedere de Înaltul Reprezentant pentru a stopa abuzurile la care sunt supuși românii din regiunea transnistreană?Nu în ultimul rând, cum intenționează Înaltul Reprezentant să se implice în avansarea discuțiilor în format 5+2 și pentru evitarea unor astfel de situații pe viitor? Există un plan de acțiune al Uniunii Europene în acest sens?", se mai întreabă europarlamentarul.