Elementul-cheie care a dat verdictul în cazul Caracal. E cel mai mare secret al lui Dincă

Elementul-cheie care a dat verdictul în cazul Caracal. E cel mai mare secret al lui Dincă

Profilerul care a încercat să intre în mintea lui Gheorghe Dincă și să înțeleagă elementul declanșator al gesturilor sângeroase făcute de criminalul din Caracal, a vorbit despre descoperirile făcute.

Profilerul care s-a ocupat în ultimele luni de analiza psihologică a inculpatului Gheorghe Dincă a dezvăluit unele detalii esențiale din cadrul anchetei. În primul rând, susține acesta, a fost descoperit momentul declanșator al crimelor în serie pe care Dincă le-ar fi comis.

„La prima întâlnire cu criminalul din Caracal acesta era disprețuitor, distant. Se situa pe o poziție superioară, pentru că eu pornisem cu un dezavantaj major: vârsta. Este mult mai probabil să legi o relație de comunicare mai eficientă când ești mai apropiat de vârstă.

Este bine să te duci cu o atitudine de superioritate într-o astfel de situație. Prima dată, am discutat despre faptele care l-au adus în această situație, iar împreună cu el am încercat să dezvoltăm o tematică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gheorghe Dincă este un foarte bun  povestitor și un foarte bun companion. Eu nu am fost nevoit să îi pun întrebarea „de ce?” niciodată, cu toate că această întrebare lămurește mobilul. M-am bucurat. Trebuia să îi asigur un confort”, a spus profilerul Dorin Dumitran.

Conform celor susținute de profiler, momentul dispersării membrilor familiei Dincă în țară și străinătate a fost decisiv în declanșarea punerii în aplicare a fanteziilor sexuale deja existente în mintea criminalului. Acest aspect, coroborat cu faptul că lui Dincă nu agrea relațiile interumane, au fost elementele capitale care au declanșat ceea ce a devenit „Cazul Caracal”.

A început să spună povești de ficțiune

Deși Gheorghe Dincă a încercat tot timpul să ducă autoritățile pe piste greșite, folosind noi pretexte de a se întâlni cu autoritățile și de a relata evenimente despre care criminalul spunea că sunt autentice, criminalul din Caracal a fost desconspirat de profiler. Din gesturile pe care Gheorghe Dincă le făcea, acesta susține că a putut să identifice aspectele reale și cele false din evenimentele relatate de ucigaș.

Au fost distruse probe importante