Eleganţa măsuţelor

Aceste piese de mobilier completează decorul, dau o notă de unicitate şi oferă echilibru încăperii în care sunt amplasate.

Nelipsită din camera destinată relaxării, măsuţa are, pe lângă aspectul multifuncţional (loc pentru reviste, suport pentru pahare, ceşti de cafea ori vaze cu flori), şi rol decorativ.

Din sticlă, lemn masiv ori metal, măsuţa aduce şi un plus de personalitate încăperii în care este aşezată.

Designerii spun că este necesar ca ea să fie aleasă în armonie cu mobilierul, mai ales din punct de vedere cromatic, stilistic şi al materialului din care este realizată.

Dreptunghiulare, pătrate sau rotunde

„Măsuţa de cafea vine întotdeauna în completarea decorului“, subliniază Laura Taşcă, specialist în decoraţiuni interioare, de la Kare România. Deosebit de important este şi spaţiul de care se dispune pentru încadrarea piesei.

„Măsuţa se amplasează în dreptul canapelei şi al fotoliilor, fie frontal, fie alăturat acestora. În funcţie de stilul camerei şi de proporţia spaţiului, aceasta poate fi dreptunghiulară, pătrată ori rotundă“, afirmă Laurenţia Onea, communication & interior design manager al IKEA România.

Lemn masiv pentru stilul clasic

Măsuţa poate îndeplini funcţia de mobilier de completare, dar este important să evidenţieze şi stilul personal. De aceea, înainte de a o cumpăra, trebuie să identifici stilul care te reprezintă şi să „mergi“ pe aceeaşi idee.

„Piesa de mobilier trebuie să fie încadrată într-un spaţiu armonios, în ton cu încăperea“, subliniază designerul de amenajă ri interioare Elena Seserman.

Odată definit stilul, poţi trece la alegerea acestei mici piese de mobilier.

„Pentru un ambient modern se poate alege o măsuţă din sticlă de diferite modele, cu geam securizat, fie transparent, fie colorat, în diverse nuanţe. Pentru stilul clasic sunt căutate măsuţele din lemn masiv, cu finisaje de cireş, wenge şi, mai nou, negru“, consideră reprezentanţii Mobexpert.

Pentru armonizarea cu stilul rustic, Laurenţia Onea spune că măsuţele pot fi din PAL melaminat, din lemn antichizat. Pentru interioarele moderne, se poartă metal şi sticlă ori combinaţii ale acestora.

Contrast şi forme atipice

Culoarea măsuţei este bine să fie armonizată cu paleta cromatică dominantă din cameră. Poţi opta însă şi pentru o măsuţă care să fie o piesă de rezistenţă în decor.

„Dacă vrei să iasă în evidenţă, poţi să alegi o culoare în contrast cu tonurile predominante ale camerei şi o formă interesantă, atipică, transformând măsuţa într-una din piesele centrale ale zonei de relaxare a casei“, spune Laurenţia Onea.

Atenţie, însă! Într-o locuinţă în care sunt copii este bine ca măsuţa să aibă colţurile rotunjite.

Şi reprezentanţii Mobexpert spun că se poate „merge“ pe contraste: „Piesele se pot integra în stilul mobilierului sau pot crea contrapuncte care să dea o notă de originalitate“. "Sunt în trend piesele de mobilier mixte, din lemn şi sticlă, dar şi cele din stejar brut, în formă de cub, cu picioare groase şi design minimalist.", Elena Seserman, designer de interioare

AVANTAJE

Estetice şi multifuncţionale

Măsuţele pot îndeplini mai multe roluri, oferind astfel mai mult confort proprietarului. De exemplu, în camerele amenajate în stil minimalist sunt recomandate măsuţele telescopice, care se pot depozita una sub alta. În plus, la nevoie, acestea vor fi uşor de transformat în taburete, întrucât au înălţimile potrivite.În camerele de mici dimensiuni, pentru a utiliza la maximum spaţiul disponibil, măsuţa de cafea poate avea şi rol de depozitare. O cutie cu rotile şi capac se poate transforma şi într-un taburet, dacă aşezi pe ea o pernă decorativă confortabilă.

Sursa: Laurenţia Onea, communication & interior design manager al IKEA România.

ATU. Cu ajutorul măsuţelor telescopice poţi economisi spaţiu