Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Emilian(n.r. - Elan) Schwartzenberg (cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel), arestat în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, se spune într-un comunicat al DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures S.R.L., să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures S.R.L să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului social „Henri Coandă” în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța.
Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.