Egiptologii au DESCOPERIT sistemul prin care au fost construite PIRAMIDELE

Egiptologii au DESCOPERIT sistemul prin care au fost construite PIRAMIDELE

O echipă de arheologi a făcut o descoperire întâmplătoare într-o carieră veche egipteană. Oamenii de știință care studiau vechile inscripții au nimerit pe o rampă cu scări şi au găsit ceea ce ei cred că sunt gropi de gunoi care au folosit la tractarea blocurilor uriaşe de piatră.

Arheologii au descoperit un gol misterios adânc în Marea Piramidă din Giza (Gizeh).  Ei cred că constructorii au reușit să tragă din ambele direcții pietrele (de jos şi de sus) mai degrabă decât să târâie după ei un bloc de piatră. Echipa crede că cei  aflaţi sub blocul de piatră ar fi folosit locul pentru a crea un sistem de scripete, în timp ce oamenii aflaţi  deasupra au tras simultan. Ei consideră că această descoperire este semnificativă deoarece sugerează că munca ar fi putut fi făcută mult mai repede decât se credea până acum.

"Sistemul pe care l-am descoperit ar permite mai multor oameni să-şi exercite forţa în acelaşi timp, asta însemnând  că se putea exercita mai multă forţă pentru a muta blocurile mai rapid", a spus dr. Roland Enmarch, senior lector în Egyptology la Universitatea din Liverpool și co-directorul proiectului care a făcut descoperirea, Hatnub.

Roland Enmarch a declarat pentru Guardian că el și colegii săi, inclusiv directorul Yannis Gourdon de la Institutul Français d'Archéologie Orientale (IFAO), au intenționat să-și publice rezultatele într-un jurnal revizuit în viitorul apropiat. Descoperirea a fost făcută la sfârșitul lunii septembrie, ceea ce înseamnă că nu a fost încă posibilă publicarea rezultatelor.  El a spus că cariera de alabastru  precum și inscripțiile pe care le-au studiat, fuseseră cunoscute de egiptologi, fiind descoperite inițial de Howard Carter - cel care a găsit mormântului lui Tutankhamun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concentrarea inițială a echipei sale nu era pe rampa care ducea în carieră, ci pe descifrarea corectă a inscripțiilor găsite acolo. Dar atenția lor s-a mutat rapid asupra construcţiei rampei. Ei au spus că inscripțiile le-au permis să dateze vechimea ei: fiind din timpul lui Pharaoh Khufu sau Keops ( faraon al Regatului Vechi al Egiptului), care a construit Marea Piramidă.