Organizația județeană a ALDE Constanța a luat decizia ca la viitoarele alegeri locale și parlamentare listele de candidați să includă 50% bărbați și 50% femei. Liderii locali ai partidului susțin că nu copiază modelul PSD ci doar profită de legea în vigoare.
În urma unei "analize" făcute atât la nivel județean cât și la nivel central și “ținând seama că rolul femeii este extrem de important în societate, nu numai în familie”, organizația județeană a ALDE Constanța a decis ca, pe listele electorale viitoare, numărul femeilor să fie egal cu cel al bărbaților. “Va fi o doamnă, un domn, pentru că la scrutinele anterioare femeile nu au fost suficient de bine reprezentate nici pe listele pentru consiliile locale sau județean, nici pe lista de la parlamentare”, a declarat președintele organizației municipale a ALDE Constanța, Daniel Learciu.
Secretarul general al organizației județene a ALDE Constanța, Claudiu Ceti, a prezentat și argumentul mai practic al includerii doamnelor pe listele electorale. El a făcut referire la legea finanțării partidelor politice 334/2006, modificată recent, în care se menționează că anual, partidelor le sunt alocate subvenții de 0,01% din veniturile prevăzute în bugetul de stat. “Pentru partidele care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată până la 0,04%, adică de patru ori ai mult. Cu cât reușim mai multe mandate cu atât primim finanțarea mai mare”, a explicat, pentru EVZ, Claudiu Ceti.
Decizia de includere a femeilor, în proprție de 50%, pe listele electorale a fost luată împreună cu Daniel Chițoiu și cu președintele interimar al organizației județene a ALDE Constanța, Andrei Gerea, pentru că “el fiind unul dintre semnatarii acestei legi, noi o să promovăm această idee, fiecare filială face ce își dorește”. Potrivit lui Caludiu Ceti, decizia va fi aplicată numai la alegerile locale și parlamentare din 2020, pentru că “la europarlamentare decide Biroul Politic Național ALDE, iar la prezidențiale e candidat unic, Călin Popescu Tărciceanu, e evident”. Pentru alegerile din 2020, ALDE Constanța mizează pe un rezultat de 15%.