Şeful grupării ce lua credite cu acte false a dispărut

Mihai Stan, liderul grupării acuzate în dosarul fraudelor bancare, a dispărut de la domiciliu. Potrivit B1 acesta nu a putut fi găsit de autorităţi.

El a reuşit, sprijinit de funcţionari şi afacerişti influenţi să penetreze instituţii importante ale statului. Acesta a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, folosind documente false. Funcţionari din Senatul României, ministerele Economiei şi al Agriculturii sau din ANAF, AVAS şi Fondurile Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau a Creditului Rural formau cercul relaţional al grupării de fraude bancare, arată DIICOT în referatul cu propunerea de arestare. Procurorii au reţinut 33 de persoane printre care Daniel Ruse şi vicepreşedintele BRD Claudiu Cercel, iar Aurel Şaramet este cercetat în libertate în dosarul bancherilor acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, în care prejudiciul a fost estimat la 22 milioane de euro.