Efectul COVID-19: Companiile americane fug în masă din China

Efectul COVID-19: Companiile americane fug în masă din China

Epidemia de coronavirus ar putea grăbi companiile americane să facă gestul la care se gândeau de zeci de ani: se își repatrieze producția în Statele Unite.

Firma de consultanță în domeniul producției, Kearney, a dat publicității marți un raport care arată că firmele americane părăsesc China masiv, împinse mai întâi de războiul comercial căruia i s-a adăugat incapacitatea regimului comunist de a stăpâni epidemia, fapt ce a dus la o răspândire planetară.

Patrick Van den Bossche, partener Kearney și co-autor al raportului, scrie:

„Cu trei decenii în urmă, producătorii americani au început să producă și să se externalizeze în China dintr-un singur motiv: costurile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Războiul comercial a adus în ecuație o a doua dimensiune – riscul – odată ce taxele vamale și amenințarea importurilor din China au împins întreprinderile să cântărească mai atent siguranța aprovizionării, pe lângă costuri.

COVID-19 aduce o a treia dimensiune în ecuație, și încă în prim planul acesteia: rezistența, capacitatea de a prevedea și de a se adapta la șocurile de sistem neprevăzute.”

Într-adevăr, raportul arăta în 2019 o „răsturnare spectaculoasă” a tendinței pe cinci ani de în exportul de producție al Statelor Unite.

Anul trecut, „producția americană reprezenta o parte mult mai mare în raport cu primele 14 țări asiatice cu costurile cele mai mici”.

Cea mai afectată era și continuă să fie China.

Pe lângă repatrierea lor în Statele Unite, companiile americane își mută producția și în țările sud-est asiatice și în Mexic.

Și raportul Kearney conchide:

„Lecția pe care trebuie să o învățăm de la COVID-19 sunt pe cât de dure pe atât de importante. În timp ce războiul comercial a declanșat unele schimbări improvizate, marea perturbare provocată de epidemia de coronavirus va determina companiile să își regândească din temelii strategiile de externalizare.

La un nivel minim, ne așteptăm că ele vor fi din ce în ce mai înclinate să-și împartă riscurile și să-și pună ouăle în mai multe coșuri, în loc să mai pună toate ouăle în coșul cel mai ieftin, așa cum multe au făcut până acum în China.”