Efectul Călin Georgescu. CNA a cerut Comisiei Europene investigarea TikTok. Ce urmează

TikTok. Sursa foto: Unsplash

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”.

CNA a cerut Comisiei Europene investigarea TikTok

Consiliul Naţional al Audiovizualului a cerut Comisiei Europene iniţierea unei investigaţii oficiale a reţelei de socializare TikTok în ceea ce privește riscurile democratice care au legătură cu activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat de aceasta în timpul campaniei electorale, a transmis vicepreşedinte al CNA, Valentin Jucan.

Creşterea în preferinţele electorale a candidatului independent Călin Georgescu, de la 2% la 22%, care are la bază campanii desfăşurate pe platforma de socializare, „a ridicat suspiciuni de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei Tik Tok şi lipsa transparenţei în gestionarea conţinutului politic”, conform unui raport realizat de Expert Forum.

Prin acest raport, CNA cere Comisiei Europene

  • să iniţieze o investigaţie oficială a conformităţii TikTok cu prevederile Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA), în special în ceea ce privește transparenţa algoritmilor şi riscurile sistemice;
  • să solicite TikTok să publice evaluarea detaliată a riscurilor democratice care au legătiră cu activitatea sa în România;
  • să impună măsuri corective şi sancţiuni pentru încălcările identificate şi să asigure publicarea unui raport privind transparenţa algoritmică, în contextul conţinutului electoral difuzat în timpul primului tur al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România.

Creștere semnificativă a preferințelor electorale de la 2% la 22% într-un timp foarte scurt

Prin raportul realizat de Expert Forum se arată că prezidențiabilul independent Călin Georgescu a înregistrat o creştere semnificativă în preferinţele electorale, de la 2% la 22%, într-un timp foarte scurt.

Această evoluţie fulminantă a fost atribuită unei campanii electorale desfăşurate pe TikTok, care are la bază:

  • coordonarea unor conturi care au promovat activ conţinut electoral, fără marcaje adecvate;
  • amplificarea artificială a mesajelor prin algoritmi, utilizând hashtag-uri dedicate, precum #echilibruşiverticalitate, care au atras milioane de vizualizări.

Suspiciuni de manipulare a elecoratului

Acțiunile acestea au ridicat suspiciuni de manipulare a electoratului printr-o utilizare inadecvată a platformei sociale Tik Tok şi lipsa transparenţei în gestionarea conţinutului politic.

Conform Art. 34 din Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA), platformele online foarte mari trebuie să analizeze, să identifice și să evalueze riscurile sistemice care apar din:

  1. Proiectarea sau funcţionarea serviciilor lor, inclusiv a sistemelor algoritmice;
  2. Utilizarea serviciilor lor;
  3. Această obligaţie include evaluarea riscurilor precum: - Impactul asupra proceselor democratice şi al discursului civic; - Algoritmii TikTok care au amplificat conţinutul electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiţia electorală şi periclitând pluralismul politic; - Nu au fost prezentate măsuri de evaluare sau atenuare a acestui risc; - Amplificarea dezinformării şi a conţinutului nemarcat; - Risc de manipulare prin algoritmi opaci (algoritmii TikTok prioritizează conţinut emoţional, distorsionând dezbaterea publică).

Raportul echipei Expert Forum indică că multe postări distribuite pe TikTok nu au fost marcate ca fiind de natură electorală, și a expus utilizatorii la conţinut al cărui scop sau origine sunt neclare.

TikTok a permis promovarea indirectă a mesajelor politice

Deşi oficialii TikTok declară că nu permit publicitate politică plătită, analiza Expert Forum arată că platforma: „a permis promovarea indirectă a mesajelor politice prin influenceri, fără etichetare adecvată; nu a asigurat transparenţa necesară pentru identificarea sponsorilor sau a surselor conţinutului electoral”.

Aceste practici contravin obligaţiilor impuse de DSA privind transparenţa în publicitatea politică.

Art. 24 DSA a fost încălcat. Acesta se referă la lipsa transparenţei algoritmilor

Algoritmii rețelei de socializare TikTok nu oferă informaţii limpezi despre modul în care aceasta prioritizează şi amplifică conţinutul audiovizual.

TikTok, riscuri generate de lipsa transparenței

În cazul rețelei online TikTok, algoritmii care prioritizează şi amplifică conţinutul audiovizual sunt neclari, iar utilizatorii şi autorităţile nu au acces la informaţii importante despre factorii care determină afişarea acestuia.

Riscuri semnificative sunt generate de lipsa transparenţei. Dintre acestea amintim:

  • distorsionarea dezbaterilor publice, datorită promovării disproporţionate a conţinutului care poate influenţa emoţional publicul;
  • influenţarea procesului electoral, prin amplificarea conţinutului favorabil unui anumit candidat politic, fără mecanismele de verificare sau echilibrare.

Lipsa de transparenţă face ca autoritățile să fie împiedicate să evalueze dacă platforma respectă sau nu obligaţiile impuse de legislaţia europeană, ceea ce afectează în acelaşi timp încrederea utilizatorilor în procesul democratic.